Fidesz-ul lui Viktor Orban suspendat temporar sau exclus definitiv din PPE!

0
504

Partidul Popular European (PPE), care reuneşte formaţiunile de dreapta din UE, urmează să decidă, astăzi 20 martie a.c., sancţionarea liderului maghiar Viktor Orban cu doar două luni înaintea reînnoirii Parlamentului European. Decizia este aşteptată în această după-amiază, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles. În vârstă de 55 ani, aflat la putere de 9 ani, Viktor Orban a lansat mai multe atacuri contra preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, de asemenea membru al PPE. Şi, bineînţeles, împotriva miliardarului american George Soros, acuzându-l pe acesta de susţinerea imigraţiei pe vechiul continent. Lui Viktor Orban i s-au cerut trei condiţii: oprirea campaniei anti-Bruxelles, scuze la adresa partidelor membre PPE şi menţinerea, la Budapesta, a Universităţii Europei Centrale, fondată de George Soros. Sâmbătă, preşedintele PPE, Josep Daul, a afirmat că „pregăteşte un compromis”, ceea ce în traducere ar însemna o „suspendare pentru mai multe luni” pentru pregătirea condiţiilor unei eventuale reintegrări. Dacă suspendarea se realizează, ar fi al doilea caz în istoria acestei formaţiuni, după ce în 2000 Partidul Conservator Austriac (OVP) al cancelarului Wolfgang Schussel, a fost pus într-o situaţie similară în urma formării unei coaliţii guvernamentale cu populiştii FPO al lui Jorg Haider. Decizia urmează să fie luată de adunarea politică a PPE, care reuneşte 10 vicepreşedinţi, preşedinţii de onoare, secretarul general şi trezorierul, conducerea grupului din PE şi câte un reprezentant al fiecărui partid membru. Viktor Orban va suporta votul a 261 de delegaţi care vor vota secret. O majoritate simplă este necesară. Nu este exclus ca decizia să fie amânată pentru o viitoare adunare politică a PPE din 8-9 aprilie a.c.