Absenţa unui mesaj de felicitare de la preşedintele american Donald Trump către Vladimir Putin cu ocazia victoriei sale în alegerile prezidenţiale din Rusia nu este un gest „neprietenesc”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Anterior, Casa Albă a transmis că Washingtonul nu consideră drept surprinzător rezultatul scrutinului prezidenţial din Rusia şi nici nu există planuri pentru o conversaţie telefonică între Trump şi Putin. „Putin rămâne deschis normalizării relaţiilor cu partenerii americani unde este de interes şi esenţial. Preşedintele primeşte multe mesaje de felicitare din partea liderilor străini. Este posibil ca unii să nu poată efectua un apel telefonic din cauza programului încărcat, iar alţii, din alte motive. Ar fi greşit să exagerăm orice”, a declarat Peskov. Pe de altă parte, Hogan Gidley, adjunctul purtătorului de cuvânt al Casei Albe, a declarat că Administraţia SUA nu este surprinsă de rezultatul rezultatul scrutinului prezidenţial din Rusia.