Scorpionul Roşu de colecţie!

0
537

Colecţia personală de uniforme şi obiecte militare a lui Leontin Ciucă se află la prima expunere pentru vizitatorii care nu au o legătură specială cu viaţa militară. Zeci şi sute de obiecte, însemnând costume de oraş sau de ceremonie, ţinute de camuflaj, epoleţi, însemne heraldice, decoraţii şi arme pot fi admirate, pentru prima dată, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, care găzduieşte, până miercuri, nu mai puţin de trei expoziţii, reunite toate sub semnul „Zilei Olteniei”. Colecţia din spectrul militar este completată şi cu o expoziţie de fotografii alb-negru, imprimate pe sticlă, din timpul Primului Război Mondial, prelucrate de col. (r.) Mircea Anghel, preşedintele Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova. În cadrul evenimentului, mai poate fi vizitată şi o colecţie de costume populare olteneşti, în organizarea Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”.

„Acesta este un chipiu de copil afgan, lucrat manual. Când mi l-a dăruit, avea lacrimi în ochi… Şi acum mi se face pielea ca de găină când îmi amintesc”. Este un bărbat voinic, cu privirea ageră, dar îşi întoarce capul când face această mărturisire, vizibil emoţionat. Ne aflăm în faţa vitrinei cu amintiri de pe câmpul de luptă. Privim obiectele pe care Leontin Ciucă le-a adus cu sine din cele trei misiuni purtate în Afganistan, alături de camarazii săi de la Scorpionii Roşii. Aliniate, trei chipiuri mici din pânză, brodate cu mărgeluţe mărunte, ne atrag atenţia. Îndeosebi cel lucrat în nuanţe crem îl emoţionează puternic pe Leontin Ciucă. I l-a întins un puşti de-o şchioapă, plin de praf şi cu lacrimile înnodate-n bărbie. La început, militarul român nu a ştiut ce să facă. Să se ferească din calea lui, pentru că ar fi putut fi o cursă întinsă, sau să-i ofere un ban, presupunând că micuţul acela încerca să-l vândă. Cu greu, a înţeles că nu era nici una, nici alta, ci era vorba de un gest disperat: copilul îi cerea protecţia. „Toţi copiii de acolo îşi trăiesc altfel copilăria. De fapt, nu mai este vorba de nici o copilărie pentru ei”. În amintirea acelui copil, a luat chipiul cu lucrătură orientală şi l-a pus în bagajul pentru întoarcerea în ţară. Era în prima misiune, anul 2002, şi spera ca totul să se termine cu bine şi să-şi vadă, la rândul lui, familia.

Mai întâi a fost haina militară

Până să devină colecţionar, Leontin Ciucă a trebuit să-şi apropie şi să iubească foarte mult uniforma militară. Pentru el a fost simplu, recunoaşte zâmbind. Toată copilăria şi-a petrecut-o într-un cartier de militari, la Pleniţa. Nu era chiar o garnizoană, dar, fiind copilul unui cadru militar, a locuit într-unul blocurile destinate Armatei. „Toţi vecinii noştri erau militari. În plus, instrucţia şi toate pregătirile care se făceau erau chiar acolo, aproape de casă. Ieşeam şi mă uitam la ei şi mă minunam de câte semne aveau pe haine”, povesteşte Leontin Ciucă. În scurt timp, mânat de propria curiozitate, dar şi cu ajutorul tatălui său, a memorat toată simbolistica gradelor şi a semnelor de pe vestoane. Haina militară nu mai avea secrete pentru el şi a simţit cum inima îi bate cu putere când a îmbrăcat-o chiar el, prima dată. Devenise militar şi era foarte mândru.

Uniforma de camuflaj din Kandahar

Ideea de a strânge uniforme pentru o colecţie i-a venit instantaneu, când şi-a privit, aşezată pe un umeraş, uniforma pe care o primise pentru prima sa misiune, cea din Afganistan. „Mi-am dorit să-mi păstrez uniforma aceea pe care am purtat-o în Kandahar. De la ea a pornit, de fapt, totul”, mărturiseşte Leontin Ciucă. Uniforma de camuflaj de deşert este expusă cu tot echipamentul de luptă, care cântăreşte şi el destul de mult. Posesorul ei îi cunoaşte toate rosturile şi încheieturile, toate încercările prin care a trecut îmbrăcat în acea stofă: norii de praf, sudoarea şi aburii unei tensiuni care domnea peste tot pe unde treceau. Pe piept, poartă o mică broderie. Unui necunoscător nici nu i-ar sări în ochi, dar pentru Leontin Ciucă reprezintă o mare însemnătate. Acela este semnul armei sale: auto. Adică el a fost omul care şi-a condus camarazii pe străzile înceţoşate de praf, poreclite şoselele morţii, fiindcă acolo oricând puteau să dea peste o bombă.

Când sufrageria a devenit prea mică pentru o pasiune aşa de mare

În cei aproape 20 de ani care s-au scurs, uniformele şi însemnele militare s-au tot adunat, una câte una, aglomerându-se în sufrageria de la bloc a militarului Leontin Ciucă. Procurarea lor s-a transformat într-o adevărată aventură. Nici întrebările aruncate uneori de prieteni, care nu înţelegeau ce poate face cu aceste uniforme vechi, nici apostofările justificate ale soţiei, care îşi vedea casa sufocată de zeci de vestoane, nu au putut să-l oprească din drum. A răsfoit internetul căutând piese rare, scoase la vânzare, şi a cumpărat doar obiecte de vestimentaţie militară originale, fără adăugiri. Ca un adevărat colecţionar pasionat, Leontin Ciucă depista, dintr-o singură privire, detaliile necorespunzătoare, făcăturile. Când întâlnea astfel de cazuri, se retrăgea. Nu voia să-şi strice colecţia. Alte uniforme le-a cumpărat direct de la posesori, iar altele i-au fost, pur şi simplu, donate.

Colecţia doctorului Paulin Abagiu

La cei 92 de ani ai săi, doctorul militar Paulin Abagiu a găsit de cuviinţă să se despartă de toate decoraţiile pe care le-a primit în bogata sa carieră militară şi le-a înmânat spre păstrare lui Leontin Ciucă. Toate însemnele militare şi amintirile legate de anii petrecuţi în slujba ţării au fost aşezate apoi de acesta într-o vitrină separată, care este acum un loc aparte al colecţiei. „Bunicii şi părinţii dânsului au fost, de asemenea, militari. Au avut toţi un respect foarte mare pentru haina militară şi m-am bucurat că a avut încredere să mi le înmâneze mie. Dar vor rămâne întotdeauna obiectele domnului doctor Paulin Abagiu şi aşa le voi păstra”, spune, cu mare convingere, Leontin Ciucă. De dincolo de geamul vitrinei, dintr-un şir de poze, ne privesc trei generaţii de militari, iar în faţa lor, aşezate pe coloane, decoraţii cu şnur, ordine şi merite militare. Pentru toate aceste obiecte, ale doctorului Paulin Abagiu, precum şi cele ale generalului Gheorghe Zarioiu, membru al Academiei Române şi al Comisiei pentru astronautică, poartă o şi mai mare responsabilitate, care întrece grija pe care o poartă pentru toate celelalte.

Postavul din anii Primului Război Mondial

Cele mai valoroase piese din colecţia sa sunt tot nişte obiecte donate. Ca să le privim, trecem prin dreptul unui pluton de soldaţi, manechine din plastic îmbrăcate în uniforme militare purtate de armata română în anii Primului Război Mondial, apoi în Cel De-al Doilea, în perioada RSR şi până în prezent. „Aceasta este cea mai veche uniformă din colecţia mea. A fost purtată de soldaţii români pe frontul Primului Război Mondial. Mi-a făcut-o cadou domnul Claudiu Vulpan, care este membru al Asociaţiei Tradiţii ostăşeşti militare din Bucureşti”, îşi prezintă colecţionarul piesa de rezistenţă. Uniforma din postav albastru, foarte decolorat, este destul de simplă. „În timpul acelui război, soldaţii noştri aşa au luptat, doar cu cămaşa de pe ei. Iar casca aceasta …”, ne atrage atenţia, trăgându-ne alături. Pe un manechin, este expusă o cască – o cască Adrian model 1915, în termeni militari. Deşi pare o banală cască militară, în dreptul căreia vizitatorii nici nu prea se opresc, este cel mai valoros obiect al colecţiei, dar şi perla coroanei pentru istoria armatei române.

Salvatoarea de vieţi omeneşti

„Soldaţii noştri plecau pe front doar cu chipiul din pânză pe cap. Medicii francezi au constatat că mureau pe capete şi au cerut un echipament care să le protejeze ţeasta. Şi aşa a apărut casca Adrian”, îşi găseşte perfect cuvintele Leontin Ciucă, atunci când vorbeşte despre viaţa de pe front, reconstruită din uniforme. Militarii români au mai apucat să o folosească doar un an. Foarte mulţi muriseră cu creierii împrăştiaţi prin tranşee, pe front, pe unde erau nimeriţi de inamic. S-ar fi cerut, în anul 1917, o comandă de 200.000 de căşti din oţel îmbunătăţit cu nichel şi crom, dar armata română ar fi primit doar 90.000 de exemplare. Statisticile rămase în istorie spun că, la momentul acela, erau înrolaţi vreo 400.000 de români şi fiecare ar fi trebuit să fie toţi protejaţi cu astfel de echipamente. Cei care au primit totuşi una au avut curajul să suporte mai bine ploaia de gloanţe din jur. „Nu arată prea interesant, dar această cască a salvat vieţi omeneşti”, simte nevoia colecţionarul să aşeze lucrurile în ordinea importanţei lor istorice.

Ultima şi cea mai nouă piesă a colecţiei este chiar uniforma pe care o poartă, în prezent, militarul craiovean, Leontin Ciucă. A primit-o de câteva săptămâni, dar a decis să o expună şi pe aceasta ca şirul colecţiei sale să fie adus la zi. Dincolo de precizia sa de colecţionar, mai înveţi ceva: faptul că aşa se scrie istoria armatei române – zi de zi, prin sacrificiile fiecărui soldat.