Nici o nominalizare la Premiile UNITER 2015 pentru Teatrul Naţional din Craiova

0
362

Uniunea Teatrală din România a anunţat, ieri, că cea de-a XXIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 25 mai, la Sala Mare a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. În acest an, nici un spectacol ori actor al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” nu a fost nominalizat de juriul alcătuit din criticii de teatru Monica Andronescu, Mircea Morariu şi Maria Zărnescu. Singurul nume legat de Naţionalul craiovean care apare pe lista nominalizărilor este cel al actorului Sorin Leoveanu, însă pentru rolul Hitler din spectacolul „Mein Kampf” montat la Teatrul Naţional Cluj-Napoca. Cu acelaşi prilej, Senatul UNITER va acorda – pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a propunerilor membrilor săi – premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. La această a XXIII-a ediţie a Galei UNITER, Premiul de Excelenţă îi va reveni lui Peter Brook, „în omagiu pentru aportul şi impactul spectacolelor sale asupra teatrului românesc”.