Confom Fiscului / Doljul stă bine şi la PIB şi la încasări

0
339

Deşi criza persistă la nivel european, economia României creşte puţin câte puţin, iar acest lucru se vede atât la nivel regional, cât şi la nivelul judeţului Dolj. Într-un top realizat al Produsului Intern Brut (PIB) aferent anului trecut, atât pe fiecare regiune în parte, cât şi pe fiecare judeţ în parte, Doljul stă cel bine dacă ne referim la creşterea în sumă absolută, printr-o comparaţie cu PIB-ul înregistrat în 2012. Asta dacă nu luăm în calcul Bucureştiul.

Mai exact, în 2013, PIB-ul Doljului a fost de 18.387 milioane lei, iar în 2012, Produsul Inter Brut s-a cifrat la 15.963 milioane lei. Printr-o analiză simplă se constată că PIB-ul în 2013 faţă de 2012 a crescut cel mai mult în Dolj, cu 2424 milioane lei. „Dacă ne referim strict la statistica pe 2013, judeţul Dolj ocupă locul VII, în ceea ce priveşte PIB-ul înregistrat. Dacă ne raportăm la Oltenia, PIB-ul aferent anului trecut se ridică la 52.311 milioane lei, iar în 2012 la 47.824 milioane lei, ceea ce înseamnă că PIB-ul, în 2013 a crescut cu peste 10% comparativ cu 2012, în această regiune”, a precizat Mircea Pârvuleţu, directorul executiv al  Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Craiova.

Încasările în 2013 au crescut cu 8,89% comparativ cu 2012

Analizând încasările efective la Bugetul General Consolidat, exclusiv Vamă,  aferente anului 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, la nivelul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Craiova, acestea au înregistrat o creştere cu 8,89% comparativ cu 2012. „Pe judeţe situaţia se prezintă în felul următor. Doljul are o creştere a încasărilor de circa 9,98%, Gorjul – 3,54%; Mehedinţi – 6,52%; Olt – 17,96% şi Vâlcea – 6,11%. În judeţul Olt se înregistrează o astfel de creştere pentru că au fost puşi în funcţiune trei furnizori Ford, care au o pondere mare la încasare”, a mai spus Mircea Pârvuleţu.