“Aici se învaţă carte!” / Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” şi-a premiat olimpicii

0
439

Sala de Festivităţi a Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova a găzduit, ieri, festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut premii şi calificări la faza naţională a olimpiadelor şcolare. Elevii buzeşteni au câştigat în acest an şcolar un număr de 260 de premii şi menţiuni la etapa judeţeană: 60 de premii I, 49 de premii II, 34 de premii III şi 122 de menţiuni. Numeroşi elevi au obţinut premii la mai multe discipline şi chiar calificări multiple la faza naţională.

Directorul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti”, Zamfirică Petrescu, a declarat ieri, cu ocazia festivităţii de premiere a elevilor, că acest moment reprezintă un bilanţ de excepţie pentru instituţia pe care o conduce. “Este un moment emoţionant pentru toţi cei care ne aflăm aici, elevi, profesori, şi invitaţii noştri de onoare. Anul trecut spuneam că rezultatele sunt de excepţie şi nu credeam că se mai pot egala, dar se pare că m-am înşelat. Iată că rezultatele de anul acesta sunt mult mai bune, şi până în acest moment avem 76 de elevi calificaţi la fazele naţionale, iar lista nu se încheie aici. Olimpicii noştri au obţinut 60 de premii I, 49 de premii II, 34 de premii II şi 117 menţiuni, în total 260 de premii şi menţiuni. Dacă faza naţională pe diverse discipline s-ar desfăşura în zile diferite, am fi avut mai mulţi calificaţi, pentru că unii dintre elevi nu pot participa la două olimpiade în aceeaşi zi. Vreau să-i felicit pe elevii noştri de excepţie pentru munca susţinută şi rezultatele obţinute şi sunt convins că vor reuşi şi mai mult de atât!”, a afirmat directorul Colegiului Naţional “Fraţii Buzeşti”, din Craiova. În acest an Fundaţia „Fraţii Buzeşti” a asigurat sumele necesare recompensării elevilor şi profesorilor lor. Este vorba de 27.735 de lei.

“Întotdeauna C. N. Fraţii Buzeşti a fost un liceu cu spririt competitiv”

Absolvent al colegiului şi preşedinte al Fundaţiei “Fraţii Buzeşti”, prof. Univ. Dr. Irinel Popescu a fost cel care le-a înmânat diplomele elevilor olimpici, spunând că ei sunt cei care vor duce numele liceului în universităţile din întreaga lume. “Este o onoare pentru mine să fiu numit preşedinte al Fundaţiei Fraţii Buzeşti. Întotdeauna C. N. Fraţii Buzeşti a fost un liceu cu spirit competitiv, poate mai mult decât oricare alt liceu al Craiovei, şi asta se vede în continuare prin rezultatele deosebite. Ceea ce se credea că nu poate fi depăşit, iată că a fost depăşit. Eroii sărbătorii de astăzi sunt în primul rând elevii, cei care au obţinut aceste premii sub îndrumarea profesorilor. Elevii sunt cei care vor popula universităţile din toată lumea şi cei care vor duce mai departe spiritul liceului Fraţii Buzeşti. Vă felicit şi vă doresc succes în continuare!”, a afirmat prof. Univ. Dr. Irinel Popescu.

“Sunteţi generaţia care ne va reprezenta în universităţile din ţară şi din lume”

La rândul său, inspectorul şcolar general Georgică Bercea Florea, a precizat că rezultatele obţinute de elevii C. N. “Fraţii Buzeşti” fac cinste întregului învăţământ preuniversitar doljean: “Este un moment frumos pentru întreg învăţământul preuniversitar doljean. Aşa cum ne-aţi obişnuit, v-aţi făcut din nou remarcaţi prin rezultate deosebite, deocamdată la nivel judeţean. Sunt ferm convins că şi de la olimpiadele naţionale vă veţi întoarce cu premii importante. Beneficiaţi de un corp profesoral de elită. Voi sunteţi generaţia care ne va reprezenta în universităţile din ţară şi din lume, şi cei care mâine vor conduce această ţară”.