Comportamentul lui Nicolas Sarkozy, considerat „puţin elegant” peste Rihn

0
273

Presa germană remarcă faptul că Angela Merkel a fost sincer deranjată de faptul că Nicolas Sarkozy a uitat să o mai invite la un miting electoral, aşa cum conveniseră împreună. Dacă Angela Merkel încă nu s-a decis să-i întoarcă spatele, potrivit hebdomadarului „Der Spiegel”, şi-a exprimat, totuşi, nemulţumirea în faţa consilierilor săi apropiaţi. La începutul lunii februarie, cancelarul german făcuse publică susţinerea sa pentru preşedintele-candidat Nicolas Sarkozy, cu ocazia unui Consiliu al Miniştrilor franco-germani, de la Paris, declarând: „Îl susţin pe Nicolas Sarkozy pe toate planurile, pentru că facem parte din partide prietene”. Dacă nu se poate vorbi de un divorţ la nivelul cuplului franco-german, comportamentul lui Sarkozy este considerat „puţin elegant” peste Rihn, incluzând şi intenţia sa declarată de a scoate Franţa din spaţiul Schengen în cazul în care acordurile europene asupra liberei circulaţii nu vor fi revizuite. „Der Spiegel” mai scrie că, totuşi, cancelarul german nu va fi supărată că nu mai vine în Franţa pentru a susţine candidatul prezidenţial. Această distanţare n-a scăpat de comentariile ironice ale stângii, care, prin Pierre Moscovici, director de campanie al lui Francois Hollande şi fost ministru al Afacerilor Europene, a replicat. În orice caz, estomparea prieteniei durabile dintre Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel contrastează cu armonia afişată în acest week-end, între liderii social-democraţi europeni, care, la Paris, în cursul unui miting, l-au acompaniat pe Francois Hollande. „Europa este responsabilitatea comună a Franţei şi a Germaniei, dar Europa nu este proprietatea comună a Franţei şi a Germaniei”, a afirmat Hollande, ca un mesaj pentru liderii actuali.