Băsescu susţine că i-a oferit lui Ponta postul de premier şi a fost refuzat, liderul PSD spune că nu e adevărat

0
366

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică, în cadrul emisiunii „La Taifas cu Ion Cristoiu”, de la B1 Tv, că după demisia Guvernului Boc i-a propus funcţia de premier lui Victor Ponta. Discuţia ar fi avut loc, potrivit şefului statului, în timpul negocierilor din 6 februarie anul acesta, de la Palatul Cotroceni, pentru desemnarea succesorului lui Emil Boc. „Am avut surpriza refuzului mandatului de prim-ministru când l-am oferit, în negocierile din 6 februarie, USL-ului, lui Victor Ponta. De două ori, în discuţii, am spus, într-o formă sau alta, <<îl propun pe Victor Ponta prim-ministru>>. Prima dată nu am primit nici un răspuns, a doua oară am primit un refuz. I-am propus lui Victor Ponta funcţia de prim-ministru din partea USL. Victor Ponta nu a spus nimic, a răspuns Antonescu şi a răspuns… ăla micu’… Constantin (n.r. – preşedintele PC, Daniel Constantin)”, a declarat Băsescu. „Unul dintre marile mele semne de întrebare este de ce Victor Ponta nu a spus da. (…) Tandemul Antonescu-Ponta n-a lucrat împreună. Propunerea nu trebuia refuzată. Eu, în locul domnului Ponta, aş fi acceptat, mă duceam în Parlament şi dacă treceam Guvernul îl duceam până la alegeri”, a continuat preşedintele.

La scurt timp după această dezvăluire, liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, pentru Mediafax, că preşedintele Băsescu nu i-a propus niciodată nimic şi, prin urmare, nu avea ce să refuze: „E o abordare extrem de neserioasă a domnului Băsescu, în linia abordărilor neserioase din ultimul timp. Nu mi-a propus niciodată nimic. Nu am refuzat niciodată nimic, pentru că nu aveam cum să refuz ce nu mi s-a propus. Domnul Băsescu spunea, zilele trecute, că stabilise numirea lui Ungureanu încă din decembrie ca prim-ministru şi că nu ar fi numit pe cineva din USL sau pe mine premier. Deci, declaraţia din seara aceasta este o declaraţie de duminică seara, la restaurant. Nu este nimic adevărat în această declaraţie. E ca duminică seara, la cârciumă, când te lauzi sau inventezi”.

Aflând despre replica lui Ponta, Băsescu, aflat tot la emisiunea lui Ion Cristoiu, i-a înmânat acestuia stenograma cu discuţia purtată pe 6 februarie, din care realizatorul a citat câteva fragmente. Printre ele şi o discuţie între preşedintele PC, Daniel Constantin, şi Traian Băsescu: „Constantin: Eu mă aşteptam ca la începutul discuţiei noastre să veniţi cu o propunere, pentru că, până la urmă, dumneavoastră ne-aţi invitat la discuţii şi dumneavoastră…/ Băsescu: Eu v-am făcut o propunere, desemnarea domnului Ponta ca prim ministru/ Constantin: Am înţeles. O notăm ca pe o propunere. Mai devreme a fost o sugestie sau mai degrabă…/ Băsescu: Nu…/ Constantin: O posibilitate. Am înţeles că este o propunere. Noi credem că alegerile anticipate (…)”. Conform lui Ion Cristoiu, până la acest moment, liderul PSD nu a intervenit în discuţia referitoare la posibila sa numire în funcţia de premier.

Într-o altă stenogramă din care Ion Cristoiu a citit preşedintele Băsescu ia cuvântul şi spune, la un moment dat: „Nu excludem posibilitatea ca domnul Ponta să fie desemnat prim-ministru, dacă ar dori acest lucru. Ştiu că este pregătit, are program, deci totul ţine de cum reuşim să formăm majorităţile”. Îi răspunde liderul PNL, Crin Antonescu: „Asta glumim, cu varianta Ponta…”.