600 de IMM-uri interesate de dezvoltarea transfrontalieră

0
344
Gabriel Vlăduţ

Agenţia Regională de Dezvoltare şi Centrul de Afaceri 2000 din Montana, Bulgaria (partener principal) a implementat, în partneriat cu Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software (ARIES) – Filiala Oltenia, Patronatul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PLIMM) Calafat, Agenţia pentru Dezvoltare Regională, Centrul de Afaceri şi Camera de Comerţ şi Industrie Vidin din Bulgaria, proiectul “Găzduirea unui mediu de afaceri – cea mai scurtă cale spre dezvoltarea transfrontalieră”.

Ieri, a avut loc la sediul ARIES Oltenia, conferinţa de presă ce marchează finalizarea proiectului. Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat dezvoltarea economică susţinută a regiunilor transfrontaliere Montana – Vidin – Dolj, folosind oportunităţile regionale prin susţinerea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii. Ing. Gabriel Vlăduţ, managerul de proiect, a precizat în cadrul conferinţei de presă că principalele activităţi ale proiectului au fost reprezentate, pe de o parte, de înfiinţarea cinci centre de sprijin în afaceri în Montana, Berkovitsa, Vidin, Craiova şi Calafat, iar pe de altă parte, de elaborarea unui Studiu legat de etapa curentă a sectoarelor economice locale.

Ghid pentru investitori

„Tot la capitolul activităţi am punctat realizarea unui portal de promovare ce conţine următoarele informaţii: harta interactivă a regiunii transfrontaliere, informaţii despre aceste regiuni şi mă refer aici la informaţii despre economie, populaţie, analiză sectorială, dar şi o bază de date a IMM-urilor din Bulgaria şi România. Am organizat  cinci misiuni de afaceri – trei în Bulgaria şi două în România”, a spus Gabriel Vlăduţ. S-au mai organizat şi desfăşurat pe parcursul celor doi ani cinci seminarii pentru participanţii din misiunile de afaceri (“Marketing de Export” şi “Promovare şi Publicitate”), precum şi două conferinţe internaţionale. „ONG-ul pe care îl reprezint, în parteneriat cu celelalte asociaţii, au elaborat Ghidul pentru investitori ce conţine informaţii despre regiunea de nord-vest a Bulgariei şi regiunea de sud-vest a României, precum şi o serie de activităţi de promovare şi vizibilitate. Beneficiarii acestui proiect au fost reprezentanţii a peste 600 de IMM-uri din zona transfrontalieră Montana-Vidin-Dolj şi locuitorii din regiunea transfrontalieră vizată.