O discuţie despre şcoală!

0
1214

Inspectorul şcolar general al ISJ Dolj, prof. dr. Daniel Alexandru Ion, este –din întâmplare- ceea ce trebuie să fie: o competenţă în disciplina pe care o predă (la o clasă sau două, n-am reţinut) la Colegiul Naţional „Carol I” –Matematica- care-i conferă autoritatea de circumstanţă şi un rezonabil manager. Nu mă hazardez să afirm „foarte bun”, fiindcă aş divulga un parti-pris de care nu am nevoie. Să ai doctoratul în Matematică şi să te bucuri, mărturisit, că la Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova s-a coagulat, cu bătaie lungă, cea mai bună sau poftim o bună catedră de Matematică, prin raportare la celelalte colegii naţionale de top, la care recunoşti competenţele existente, unele mai firave altele suficiente (Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan”, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”), este o chestiune de mare bun simţ şi chiar… patriotism local, sintagmă devenită desuetă. În urmă cu un an, cu prilejul celei de al 73-a ediţii a Olimpiadei Naţionale de Matematică (ONM) pentru clasele de liceu, în organizarea ISJ Dolj, în premieră, ministerul Educaţiei i-a decernat „medalia de aur”, pe linie organizatorică. Un detaliu… secundar în plan general, dar cu simbolistica sa particulară pentru un dascăl din croială universitară. Repet, ceea ce am mai scris şi în alte rânduri: un liceu bun cu profesori de elită, sau măcar cu vocaţie, program de învăţământ bine dozat, Bacalaureat riguros, garantează minima civilizaţie mentală a absolvenţilor săi: limbaj dezvoltat, ortografie bine stăpânită, formulări simple şi logice, cunoştinţe generale suficiente. Chiar dacă din păcate educaţia nu mai este un ascensor social, o şansă de evadare dintr-un mediu social precar. Problema de fond este însă alta: liceele naţionale craiovene „lucrează” cu ceea ce vine din învăţământul gimnazial. Şi nu puţini sunt copiii care nu mai văd în educaţie o speranţă certă, şcoala fiind doar un loc unde te duci să mai iei o bursă şi… s-o bifezi. Miza supremă este pentru un procent neliniştitor de redus, ăştia fiind mai buni şi mai maturi decât media adolescentă de altă dată. Stăpânesc o limbă străină, citesc suficient, narează interesant, şi pot lua cu asalt orice universitate din ţară şi străinătate. Criza de dascăli cu vocaţie –care iubesc ceea ce fac- se face resimţită şi de aia la începutul fiecărui an şcolar, părinţii care-şi duc copiii la clasa zero caută şcoli gimnaziale cu învăţători despre care s-a auzit, de aia vor să ajungă, dau un exemplu la care ţin, la şcoala la care predă Matematica Cerasela Cremene, de care am auzit, pe care n-o putem multiplica, resimţindu-se absenţa oricărei competitivităţi. Standarde clare de atins nu sunt „dezvoltarea personală”, „creativitatea” –o mare prefăcătorie, cum ne încredinţează Costi Rogozanu, critic literar, cu rubrică în Libertatea, profesor acum la el acasă la Focşani-, ci… cititul, scrisul, înţelesul textului la Română, Istorie, Fizică, Chimie şi celelalte obiecte din curriculă. Educaţia poate să-ţi aducă şi altceva decât un carnet… de şofer, poate să-ţi aducă o carieră garantată, menită să facă viaţa mai bună. Cam asta e ideea de bază. De strădania dascălilor, deşi mulţi au renunţat la ea, cu unele eroice excepţii, autoritate şi competenţă, depinde… ziua de mâine. Din păcate, reforma la reformele anterioare s-a dovedit un abis de incomprehensiune: distanţa dintre educaţie şi trimiterea pe Tik-Tok. Am pornit textul de faţă de la o discuţie sinceră şi degajată cu profesorul dr. Ion Daniel, după o deplasare a acestuia prin câteva şcoli gimnaziale din zona colinară a Doljului. Ion Daniel protejează pe cât îi stă în putinţă instituţia pe care o reprezintă de contaminări impure, dar zadarnic: şcoala doljeană poate fi mai bună, mai performantă, mai seducătoare, mai atractivă, mai utilă zilei de poimâine, însă cu alte eforturi. Din toate părţile. Şi nimic nu e mai imperativ.