Mesajul premierului Ludovic Orban cu ocazia Zilei Dezrobirii Romilor din România

0
577

“Se împlinesc astăzi 164 de ani de la un moment fundamental al istoriei noastre, care a marcat un prim pas al țării spre democrație: adoptarea Legiuirii pentru emanciparea romilor din Principatul Țării Românești, prin care era desființată robia de secole a romilor, după ce o lege similară fusese adoptată cu câteva luni înainte și în Moldova. A fost un demers care s-a bucurat de susținerea unor personalități importante ale vremii, ca Alecu Russo, Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogălniceanu, adevărați vizionari ai valorilor europene de care România de astăzi este ferm atașată.

Din 2011, evenimentului petrecut la 20 februarie 1856 i-a fost consemnată oficial, prin lege, semnificația importantă nu doar pentru istorie, ci și pentru eliminarea unor prejudecăți la nivel de societate și pentru progresul democratic al țării. Ne dorim o Românie prosperă, modernă, iar măsurile pe care le-a luat până acum Guvernul pe care-l conduc converg către acest obiectiv. Considerăm însă la fel de important ca aceste drepturi să fie susținute prin politici capabile să ofere fiecărui cetățean român șansa unui statut social decent și susținem incluziunea socială ca soluție primordială pentru ca apartenența etnică să nu reprezinte pentru nimeni un dezavantaj.

Cele trei decenii care au trecut de la căderea comunismului au adus o schimbare majoră de perspectivă, prin aderarea noastră la Uniunea Europeană și la Alianța Nord-Atlantică. Egalitatea de șanse, nediscriminarea, sunt garantate în România și este firesc să rămânem atașați acestor valori.”