Mai mult sport în şcoală

4
400

Premierul Victor Ponta nu lasă doar impresia că are habar de sport, dar mai şi practică, în anturajul prietenilor săi, ne asigură, de regulă baschetul, fiindcă la automobilism a renunţat pe timpul mandatului. Când vorbeşte despre sport ştie ce spune, deşi nu epatează, ceea ce este un lucru bun. Recent şi-a exprimat o dorinţă, despre care anterior s-a mai vorbit: patru ore de Educaţie fizică și sport în şcolile din România. În logica lucrurilor, orarul săptămânal se va „încărca”, probabil începând din toamnă, cu încă două sau trei ore pe lângă cele existente. Aici este o discuţie, fiindcă în Franţa, de pildă, se dezbate aprins conceptul de ritm şcolar, preconizându-se generalizarea săptămânii de patru zile şi jumătate pentru elevi. Premierul Victor Ponta n-a vorbit ca să se afle… în vorbă. Ci a avut în atenţie observaţii, puncte de vedere, studii ale unor specialişti, care recomandă logodna cu natura, mai multă mişcare pentru copii, seduşi până la anchilozare, precumpănitor de calculator. Suplimentarea orelor de Educaţie fizică și sport în curriculă este deja imperativă. Fiindcă de această dată în discuţie este sănătatea, vigoarea, dezvoltarea armonioasă, fizică şi psihică, a tinerei generaţii. Sună cam „obosit”, dar asta e realitatea. Sportul în şcoala românească şi, deloc în subsidiar, în şcoala doljeană, ca şi în mediul universitar, este o cenuşăreasă. Chiar acolo unde există condiţii optime pentru practicarea lui. Şi unităţile şcolare nu duc lipsă de aşa ceva. Există o inhibare, un cvasiinteres, fără explicaţii riguroase. Se discută, este adevărat, imediat după câte o olimpiadă de vară sau câte o competiţie sportivă de anvergură, când se mai readuce în eterna discuţie „îngustarea bazei de selecţie” şi cam atât. Mai multe ore de sport în şcoală, de la clasa zero la ultima clasă de liceu şi apoi în anii de facultate, nu înseamnă neapărat aspirarea la performanţă. Înseamnă cu totul altceva: respect pentru propriul organism. Mai mult sport, cât mai mult sport, spunea preşedintele CIO, belgianul Jacques Rogge, chirurg ortoped de profesie, prezent la deschiderea Festivalului Olimpic al Tineretului European. Şi avem motive să credem că ştia ce vorbeşte. De fapt, cum spuneam, s-a mai discutat despre acest deziderat în nu puţine rânduri. Mă rog, s-au identificat justificări dintre cele mai bizare pentru a nu se schimba nimic. Revigorarea orei de Educaţie fizică, antrenarea unităţilor de învăţământ în diferite competiţii, la diferite discipline sportive, evaluarea cadrelor didactice de profil dintr-o altă perspectivă, toate acestea se circumscriu recomandării premierului: mai mult sport. Necesar din punct de vedere medical, din punct de vedere social, din punct de vedere psihic. Mai mult sport nu poate face decât bine celor care îl practică. Şi nu fiindcă a spus-o premierul actual, dar recomandarea sa merită să fie materializată cât mai grabnic. Efectele vor fi doar benefice.

4 COMENTARII

  1. Pentru matale , nea Mircea, pan a la conferinta de poresa de saptamana viitoare, {apropos, mai ai pe cineva , ca pe … MS , furnizor de “materie prima” , de cea mai buna CALITATE??!!}..??!!Tot astfel, termenii unei ecuatii si rezolvarea ei, in atentia matale:casa imensa, bani publici, justitie {dar a,mi exact,….injustie}, condflicyt de interese , iarasi bani si bani, politica , functii in administratie, Parlament , consilrer , personal…intr0u cuvant..”La..F…”??!!

  2. cantare,lasa sportul si baga in seama hotia practicata de cez cu ajutorul celor de la protectia consumatorilor condusi ( inca) de jane marinescu.

  3. “Mark”, ce treaba are …”nevinovatul” de Jane Marinescu, cu ceea ce face CEZ_ul??!!Zau ca nu prea inteleg!!totusi, se impune implicare PREFECTURII si Primariei , ca si reprezentnante oficiale ale cetaenilor,. s a convoatce toti factorii de decizie implicati , cum am facut-o cu ani in urma!!Cu participarea opiniei publice si a mass-mediei!!

  4. E greu sa scri despre un subiect atit de amplu si rupt din realitate dupa comentariile a doi dobitoci. Exact de asta ne/ar feri mai mult sport> de dobitoci. In orele de educatie fizica elevii trebuie sau chiar o fac sa invetece inseamna echipa, respect, echibibru, etc, etc. Dobitocii car eau comentat inainte nu au cum sa priceapa. Pentru ei factura la CEZ este o consecinta a editorialelor lui Mircea Cantar. Prostovanilor, CEZ/ul va ia bani pentru ca ati semnat un contract aiurea si pentru ca nu sunteti in stare sa reactionati. daca o mie, doar o mie de craioveni ar reactiona s/ar schimba lucrurile. Dar mai bine sa postam comentarii tocmai atunci cind e vorba despre lucruri serioase. Nimic mai mult decit viitorul copiilor nostri. Nu ne/am saturat probabil de cei care cad din picioare si mor la 30 de ani. E un semnal de alarma tras grosolan de eternitate dar cine sa vada.Dobitoci ca aia care selimiteaza la factura CEZ? Nu mai comentez..mi/e scirba! Pt domnul Cantar. In Franta saptamina de invatamint la clasele primare are de mult patru zile (MIERCUREA E LIBERA)!!!! De mult!

Comments are closed.