Robăneşti: Paradoxul zăpezii şi al sărăciei

0
442

Un bătrân şi alte două familii cu o situaţie materială precară, cu patru, respectiv cinci copii, din comuna Robăneşti, au primit, vinerea trecută, produse de bază din cele câteva tone de alimente care au fost donate de craioveni pentru persoanele afectate de căderile masive de zăpadă.

Fie şi fără troienele de mai bine de un metru, cele două familii din satul Golfinu, comuna Robăneşti, tot cu greu ar fi trecut peste iarnă. Zăpada căzută cu nemiluita este doar o altă încercare la care i-a pus Dumnezeu, aşa încât viaţa lor continuă ca atare. Nu întind mâna, nici nu aşteaptă ca norocul să le bată la uşă, ci, pur şi simplu, trăiesc fiecare zi după cum o vrea Cel de Sus. Şi, ca o ironie a sorţii, tocmai ninsorile şi viscolul, le-au adus în casă daruri oferite de craiovenii impresionaţi de situaţiile dificile în care se regăsesc unii dintre semenii lor.

Un gând bun, de la Golfinu

În jurul orei 15.00 ajungem la Robăneşti. Linişte multă, zăpadă şi mai multă, făcută grămezi, grămezi la porţi. Uliţele poartă urmele frezelor şi arată ca pârtiile de bob, cu parapeţi de troiene. Trebuie să ajungem în satul Golfinu. Primarul comunei merge înainte, şi, din când în când, se asigură că îl urmăm, nu care cumva să ne pierdem în labirintul alb. Ne face semn să oprim în faţa unei curţi delimitată de un gard şubred, rar, pe care nici zăpada n-a avut cum să se strângă. Suntem întâmpinaţi cu bucurie şi invitaţi în casă. Copiii sar din pat şi, în cor, dau săru’mâna musafirilor, zâmbind timid, plimbându-şi ochii ba la sacoşele cu bunătăţi, ba la necunoscuţii care le-au intrat în casă. Rând pe rând îşi rostesc numele: Florina, Ionela, Constantina şi Ştefania, patru fete cu nume sfinte, cu obraji rumeni, sănătoşi, ale căror ochi trădează bucuria de a primi ceva bun de mâncare. “Din partea oamenilor din Craiova sunt plăsuţele. Să ştiţi că ei s-au gândit că sunt copii şi oameni mari care nu au ce pune pe masă şi, din puţinul lor, s-au gândit să dea şi altora”, le explică prefectul Nicolae Giugea, în timp ce le întinde sacoşele. “Să spuneţi o rugăciune seara, înainte de culcare, pentru oamenii ăştia care v-au trimis mâncarea”, le învaţă prefectul. Fetele se uită lung la el, apoi la mamă, pesemne că nu prea înţeleg cine este domnul, dar răspund politicos că aşa o să facă, în plus, promit că se vor ţine de şcoală, ca să răzbească în viaţă. “Sunt cuminţi, mă ascultă”, le laudă părinteşte mama… Lăsăm în urmă casa gri şi pornim către cea de-a doua familie…

De’ale gurii, pentru Mari, Ionel, Loredana şi… Becali

… Aici situaţia este şi mai dramatică. Nu există o casă, ci, mai de grabă, o improvizaţie asemenea celor pe care agricultorii le ridică la câmp pentru a-şi supraveghea bostanele sau culturile de cartofi. Dar e curată, semn că cei care o locuiesc, fie ei oamenii săraci, se îngrijesc de puţinul lor. Doi flăcăi şi două fete, toţi de-o şchioapă, stau drepţi ca la armată şi zâmbesc larg. Primarul, care-i ştie bine, le cere să se prezinte. “Cum vă cheamă, hai, spuneţi, ca să vă cunoscă şi domnii”, îi încurajează domnu’ primar. Mari, Ionel, Loredana şi Marius Ioance. “Marius Becali Ioance”, completează cel din urmă, la îndemnul primarului, care, se pare, cunoaşte şi celălat prenume al mezinului – Becali, de care este mândru. La numărătoare, lipseşte unul dintre copii, fiindcă ştiam că familia are cinci. Becali ne lămureşte că fratele lipsă este la joacă, cu sania, şi până nu se satură de zăpadă sau i se face foame nu o să vină acasă. Drept urmare, îşi asumă responsabilitatea de a lua în primire şi în grijă plasa frăţiorului său. Mamei i se aduce la cunoştinţă că în sacul cel mare sunt alimente cu care poate să gătească săptămâni bune de aici înainte: ulei, făină, orez, fasole, cartofi, zahăr, pateuri şi conserve, cu care pot să treacă peste iarnă. Între timp apare şi capul familiei, urmat de un vecin în vârstă, care ţine să-l laude că e om ca lumea: “Acum termină de dat la lopată, că-l rugai să mă ajute să dau zăpada la o parte şi să ştiţi că acum are în buzunar, de la mine, 10 lei. Că doar nu îl rugai pe de geaba, că ştiu că are cinci guri de hrănit şi-l ştiu harnic”, ne dă asigurări vecinul.

Mulţumiri craiovenilor!

Autorităţile mulţumesc craiovenilor, nu puţini la număr, care au contribuit cu alimente, donate atât pentru oamenii necăjiţi din judeţele afectate de ninsorile abundente, cât şi pentru cei aflaţi aproape de ei, în Dolj. La rândul lor, cei care au beneficiat de ajutoarele venite de la Craiova, le mulţumesc tuturor acelora care, din puţinul lor, au ţinut să le ofere şi lor. “Iniţiativa a venit de la domnul prefect, care m-a sunat şi m-a rugat să găsesc câteva familii fără prea multe posibilităţi financiare, cărora să le ducem alimente. Sunt familii foarte necăjite, una dintre ele are patru copii, iar o alta cinci şi maie este un bătrân în satul Lăcriţa Mare, care se găseşte tot într-o situaţie dificilă. Le doresc multă sănătate celor care au făcut aceste donaţii pentru aceşti copii şi oameni”, a spus primarul comunei Robăneşti, Mihai Militaru. “Sunt mai multe familii care sunt într-o situaţie extremă la nivelul comunei Robăneşti şi împreună cu domnul primar Militaru am hotărât să facem o acţiune de distribuire de alimente de primă necesitate. Sunt familii cu mulţi copii, care aveau neapărată nevoie de aceste produse. Indiferent dacă ar fi fost sau nu zăpadă, situaţia lor ar fi fost aceeaşi, dar, cu atât mai mult cu cât a fost şi această zăpadă, s-au accentuat lipsurile lor. Le-am spus că alimentele sunt donate de craiovei, de oameni care, la rândul lor, nu sunt foarte bogaţi, dar care au pus suflet când le-au dăruit aceste alimente. Şi eu le mulţumesc tuturor şi să aibă convingerea că gestul lor va fi respectat, ca atare alimentele vor ajunge exact unde trebuie”, a declarat Nicolae Giugea , prefectul de Dolj.


“Am luat legătura cu toţi primarii din judeţ şi, acolo unde sunt situaţii dificile, noi o să intervenim. În curând, vom primi datele din teren, fiindcă avem şi noi în judeţ situaţii extreme, de familii afectate de ninsori. Am trimis patru camioane de alimente în Teleorman şi Ialomiţa pentru cei care au fost acoperiţi de zăpezi, dar nici pe cei de lângă noi nu trebuie să-i uităm. În ceea ce priveşte donaţia în lemne, făcută de Direcţia Silvică Dolj, aşteptăm să deszăpezim toate drumurile şi de săptămâna viitoare (n.r. de astăzi) începem distribuţia lemnelor de foc” – Nicolae Giugea.