Sindicaliştii au protestat în faţa Prefecturii Dolj

0
134

Astăzi, în Piaţa Prefecturii din Craiova a avut loc o acţiune de protest a membrilor CARTEL – ALFA – Filiala Dolj, organizaţie ce reprezintă interesele salariaţilor din sănătate, poliţie, învăţământ, asistenţă socială şi mediul privat. Protestatarii îşi cer drepturile, au depus plângeri, iar la finalul manifestaţiei au discutat cu reprezentanţii Prefecturii Dolj.

În ziua de 20 ianuarie 2021, sindicaliştii din CARTEL – ALFA au pichetat Prefectura Dolj, spunându-şi păsurile, cu toţii fiind nemulţumiţi de măsurile preconizate de actualul Guvern. Am cules câteva dintre declaraţiile protestatarilor. Astfel, reprezentantul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual – Filiala Dolj,  Laurenţiu Mihăiţoaia,  a precizat: “Conform Legii nr.153/2017, cea cadru de salarizare, aveam măsuri etapizate , astfel încât , în 2022, să se ajungă la o salarizare unitară. Ori, acum, prin îngheţarea salariilor, neindexarea pensilor, plafonarea slariului minim pe economie, taxarea muncii, fără să fie afectaţi marii proprietari şi capitalul, unde vom ajunge?. Noi ne vom continua protestele şi, pe 25 ianuarie , vom fi mai mulţi în Piaţa Prefecturii”. Din partea sănătăţii, ne-a vorbit  Maria Gae: “Sunt îngrijitoare la o unitate sanitară. Noi aşteptam, aşa cum s-a promis, de o creştere, în 2021, a salariului net cu ceva în jur de 2,7 milioane de lei vechi. Acum, aflăm că nu se va întâmpla. Noi vom continua protestele până pe 24 februarie”. Nu au lipsit nici protestatarii din mediul privat. Unul dintre aceştia, de la “Metro”, Iulian Pîrjan, ne-a declarat: “Vrem, în primul rând, deblocarea negocierilor colective ale contractelor de muncă. Apoi, un respect la locurile de muncă şi să fie respectat dialogul social”. De asemenea, Uniunea Sindicatelor Universitare din Universitatea din Craiova, prin vocea secretarului , Silviu Săraru, şi-a exprimat doleanţele: “Solicităm respectarea legislaţiei şi cerem ca în buget să fie alocat, pentru educaţie, procentul de 6% din PIB, aşa cum spune şi Contituţia României. De asemenea, sporurile acordate să fie la nivelul salariului în plată, nu la nivelul anului 2018, iar negocierile purtate de-a lungul anilor să fie respectate, fiind vorba de Guvernul României, indiferent de cine a fost la conducere”.

Prefectura Dolj promite sprijin

Protestatarii au mers la Prefectura Dolj, unde au purtat discuţii cu reprezentanţii Guvernului în teritoriu, aceştia emiţând un comunicat de presă. “Astăzi, 20.01.2021, între orele 10.00 – 11.00, a avut loc în Piața Prefecturii din Craiova o acțiune de protest a membrilor U.S.TC.N.S CARTEL-ALFA Filiala Dolj, organizație ce reprezintă interesele salariaților din sănătate, poliție, învățământ, asistență socială si mediul privat.
La finalul acțiunii de protest, Prefectul județului Dolj – dl. Nicușor Roșca, împreună cu Subprefectul Județului Dolj – dna. Daniela Dobrin, au avut o întrevedere cu reprezentanții acestor organizații  sindicale la sediul Prefecturii Dolj. În cadrul acestei întâlniri, pe lângă problemele ridicate și sintetizate în memoriul depus la Instituția Prefectului – Județul Dolj cu privire la măsuri fiscal-bugetare adoptate referitoare la înghețarea drepturilor salariale, au mai fost discutate și alte aspecte legate de modalități de salarizare având în vedere și contextul actual al pandemiei de Covid-19. Prefectul  județului Dolj, dl. Nicușor Roșca, a asigurat partenerii de discuție că va întreprinde toate demersurile instituționale în sprijinul revendicărilor formulate”, se menţionează în comunicat.