Italia: Zeci de morţi în urma unei avalanşe. O româncă şi copiii ei se aflau în hotelul afectat

0
307

italia1Trei români, un adul şi doi copii, se află în hotelul afectat de avalanşa care a avut loc în regiunea Abruzzo, din Italia, a anunţat joi, Ministerul Afacerilor Externe. Mai multe persoane au decedat în urma unei avalanşe produse în zona unui hotel din regiunea Abruzzo, despre care se crede că ar fi fost cauzată de cutremurele de miercuri, a anunţat un oficial din cadrul serviciilor de salvare italiene. „În urma avalanşei care a lovit un hotel din localitatea Farindola, în regiunea Abruzzo, declanşată de seismele produse la data de 18 ianuarie 2017, Ambasada României în Italia a primit semnalări conform cărora, la momentul actual, trei cetăţeni români (un adult şi doi minori) s-ar afla în incinta unităţii de cazare. Ambasada României la Roma a contactat în regim de urgenţă autorităţile locale, în vederea obţinerii de detalii suplimentare. Precizăm că operaţiunile de salvare sunt în curs de desfăşurare, fiind îngreunate de condiţiile meteorologice severe şi de daunele produse de avalanşă asupra clădirii”, a comunicat Ministerul Afacerilor Externe. Ambasada României în Italia şi Consulatul României la Bologna monitorizează în continuare situaţia. În cursul nopţii echipajele de salvare au încercat să ajungă la hotelul aflat în apropierea muntelui Gran Sasso din regiunea Abruzzo. Antonio Crocetta, liderul unui grup de poliţie alpină implicat în acţiunile de căutare şi salvare, a declarat că „sunt mai multe persoane decedate”. Potrivit presei italiene, în momentul producerii primului cutremur major, în hotel se aflau cel puţin 20 de turişti şi şapte angajaţi. Două persoane ar fi fost găsite şi se află în stare bună, însă mai multe persoane sunt în continuare dispărute. Hotelul Rigopiano se află în zona oraşului Farindola din Pescara şi a fost afectat de o avanlaşă care cel mai probabil a fost cauzată de cele patru seisme produse miercuri dimineaţa în centrul Italiei. „Avalanşa a fost una semnificativă şi a afectat întregul hotel. Zona înconjurătoare rămâne periculoasă”, a anunţat primarul localităţii Farindola, Ilario Laccheta, printr-o postare pe Facebook. Din cauza zăpezii, echipajele de salvare au fost nevoite să folosească schiurile pentru a ajunge la hotel, în timp ce ambulanţele sunt în continuare blocate la aproximativ nouă kilometri de locul incidentului. Potrivit postului SKY TG24, primele echipaje au ajuns la ora locală 4 (ora României, 5.00). Două persoane salvate din zona hotelului au fost transportate la spital cu elicopterul, una suferind de hipotermie, scrie ANSA. Însă starea acestora nu este una de natură să le pună vieţile în pericol. Un cadavru a fost recuperat, însă nu există mai multe informaţii despre identitatea sau vârsta victimei. Acoperişul hotelului s-a prăbuşit parţial, iar clădirea este în mare parte acoperită de un strat gros de zăpadă. Avalanşa din Farindola a fost cauzată de mişcările seismice de miercuri, care au continuat în cursul nopţii. Aproximativ 80 de replici s-au produs în regiune, în cursul nopţii de miercuri spre joi, iar o persoană de 83 de ani ar fi decedat în urma prăbuşirii unei clădiri. Seismele – de 5,1, 5,5, 5,3 şi 5,1 grade – au avut loc miercuri, în decurs de trei ore, la adâncimi de circa 10 kilometri, în zonele L’Aquila (regiunea Abruzzo) şi Rieti (regiunea Lazio), generând panică în centrul Italiei, inclusiv în oraşul Roma, unde circulaţia metroului a fost suspendată câteva ore şi multe clădiri au fost evacuate.