Îl aşteptam pe Fajic, când îl aveam pe Markovic…

0
281

Atacantul bosniac pare modest, de nivelul lui Rambe, în timp ce puştiul de 15 ani a convins imediat, marcând de două ori în amicalul cu maltezii de la Hibernians

poza 1În cel de-al treilea meci amical disputat în catonamentul din Malta, Universitatea Craiova a învins formaţia aflată pe locul 2 în prima ligă malteză, Hibernians Paola, scor 3-1. Pentru olteni au marcat: Băluţă (25), Markovic (37, 40). Meciul s-a disputat pe terenul celor de la Hibernians, care jucaseră şi în seara precedentă un amical, contra elveţienilor de la St. Gall, care s-au impus cu 6-2.

Băluţă a ratat prima mare ocazie a oltenilor, dar tot el a deschis scorul, în minutul 25: răsucire şi bară-gol din careu, după pasa lui Ivan. În prima repriză, în echipa olteană au evoluat un jucător de 15 ani, Markovic, unul de 16 ani, Screciu, şi unul de 17 ani, portarul Vlad. Cel mai tânăr dintre cei aflaţi pe teren, atacantul de 15 ani şi 11 luni, Jovan Markovic, a marcat două goluri imediat după ce a intrat pe teren. La primul a deviat reluarea lui Kelic la un corner, iar pentru 3-0 a înscris cu capul la centrarea lui Bancu.  Maltezii au redus din handicap în minutul 85, dintr-o fază în care Laurenţiu Popescu a rămas singur cu atacantul gazdelor. La Universitatea au debutat noile achiziţii: Dimitrov, Barthe şi Fajic, dar niciunul nu a impresionat.

Gigi Mulţescu a folosit echipa: Vlad (46 L. Popescu) – Dimitrov (63 R. Petre), Acka (63 Popov), Kelic (63 Barthe), Briceag (63 Bârzan) – Mateiu (63 Madson), Zlatinski (22 Screciu 63 Drăghici 75 Al. Popescu) – Ivan (63 Gustavo), Băluţă (63 Nuno Rocha), Bancu (63 Fajic) – Măzarăche (32 Markovic 75 Manea).

În precedentele amicale din Malta, Craiova a remizat cu Fortuna Dusseldorf (Bundesliga 2, locul 8), scor 1-1, şi a învins formaţia elveţiană St. Gallen (locul 6 în prima ligă), scor 2-1. Ultimul meci de verificare al oltenilor în Malta va fi pe 25 ianuarie cu formaţia austriacă Wolfsberger WAC Pelletz (locul 8 în prima ligă).

Alb-albaştrii sub lupă

poza 2Vlad – Nu prea a avut ce apăra, doar nişte mingi trimise pe sus pe care le-a prins fără probleme. Ceva ezitări la degajări. A blocat un atacant advers scăpat singur, dar se fluierase deja ofsaid

Popescu – De ziua lui, „Popică” a avut două intervenţi foarte bune, ca şi în meciul cu Fortuna. La gol nu a avut răspuns, atacantul advers scăpând singur cu el şi l-a depăşit în viteză.

Dimitrov – Aport ofensiv consistent, s-a implicat în un-doi-uri, el a creat prima ocazie, irosită de Băluţă. Se vede totuşi că nu are relaţii de joc cu noii coechipieri, a plecat fals la câteva combinaţii cu Ivan. N-a ştiut să-şi aleagă ghetele, a alunecat de 3-4 ori în prima repriză. În partea a doua din cauza sa adversarii au avut o ocazie mare de gol. Nu s-a integrat încă.

Petre – A avut o centrare bună, dar a şi strâns aiurea în centru la o ocazie a maltezilor pe final, lăsând adversarul direct să recentreze.

Acka – Evoluţie foarte bună, în nota celor din acest sezon.

Kelic – E impetuos, decis, dar nu ştie cu mingea. Deşi are avantajul înălţimii în jocul aerian, nu anticipează degajările adversarilor, sare contratimp şi departe de locul unde „aterizează” mingea.

Popov – Adversarii s-au strecurat printre el şi Barthe la gol.

Barthe –Au fost ceva probleme în defensivă pe final, când a evoluat în tandem cu Popov. Pare să fie un stoper pe care nu-l incomodează mingea, iese din defensivă cu pase scurte, pare bun pe construcţie.

Briceag – Unul dintre jucătorii de bază, excelent în bandă, urcă permanent şi alege soluţiile bune şi în defensivă.

Bârzan – Introdus fundaş stânga, puştiul a avut tupeu, se vede că ştie cu mingea, nu ezită să intre şi în centru şi nici să centreze după un-doi-uri în bandă. Pare un jucător interesant.

Mateiu – A avut o ocazie în prima repriză, dar a închis ochii şi a tras în portar. După o intrare nesăbuită la un adversar putea fi eliminat.

Madson – Foarte slab, ca de obicei când revine după o accidentare. A greşit tot ce a făcut, probabil are iar nevoie de câteva luni pentru a atinge nivelul aşteptat, iar apoi probabil iar se accidentează.

Zlatinski – S-a accidentat în debutul jocului.

Screciu – A intrat în locul lui Zlatinski şi a avut o evoluţie bună. Dacă ar juca mai repede şi ar verticaliza mai des, ar putea fi titular. E bine că a mai renunţat la obişnuitele pase în spate imediat după ce obţine mingea, fiindcă este capabil să găsească soluţii mai bune.

Drăghici – A avut câteva acţiuni bune, fără finalizare. Inexplicabilă schimbarea sa după doar câteva minute, n-a avut timp să arate mare lucru.

Al. Popescu – Introdus fundaş stânga pe final, a fost activ, dar fără a se remarca în mod special.

Ivan – A preluat excelent o minge trimisă în adâncime, a driblat un adversar şi l-a servit perfect pe Băluţă pentru 1-0. Din ce în ce mai altruist, tot mai matur în joc. A tras un şut de la distanţă în repriza a doua, deviat de portar în corner.

Gustavo – Extrem de activ, dar fără eficienţă. A scăpat singur spre poarta adversă, dar în loc să marcheze i-a pasat lui Fajic, care s-a împleticit în minge. A tras apoi un şut de la distanţă, peste poartă, iar în ultimul minut a fost din nou singur cu portarul advers, a încercat „scăriţa”, dar nu a marcat.

Băluţă – A tras peste poartă dintr-o poziţie excelentă în debutul jocului. A marcat primul gol după ce a preluat lângă stoperul advers, s-a răsucit şi a tras imparabil: bară-gol. A fost cel mai bun jucător al Craiovei.

Nuno Rocha – Mai activ ca în meciul trecut, pe care l-a făcut „varză”, s-a implicat în acţiunile ofensive, a oferit câteva pase utile, verticalizând jocul şi a tras un şut din afara careului, dar se ştie că şuturile sale n-au forţă, nu poate marca decât din careu.

Bancu – Evoluţie mai bună ca în precedentul meci, activ în bandă în duet cu Briceag. A avut două centrări excelente, una la golul al doilea al lui Markovic, şi a tras un şut peste poartă.

Fajic – Modestă impresie lăsată de bosniac. N-a fost pe fază la o centrare bună a lui Petre, la care l-a încurcat şi pe Markovic, apoi s-a împiedicat în minge pe 6 metri, când Gustavo l-a lăsat singur cu portarul. N-a jucat mult, dar în fazele în care a fost implicat n-a arătat că ar fi peste Rambe.

Măzarăche – Scos devreme din teren. N-a fost pe fază la o centrare perefectă a lui Dimitrov în debutul jocului.

Markovic – La prima atingere a jucat ideal rolul de pivot, preluând cu adversarul în spate şi i-a pasat perfect lui Mateiu, care a rămas singur cu portarul. A făcut 2-0 prelungind mingea trimisă de Kelic în urma unui corner. A marcat pentru 3-0 în stil de mare atacant, luând colţul scurt şi deviind perfect centrarea lui Bancu. În partea a doua s-a mai complicat, dar e bine că are tupeu, se implică în acţiuni, chiar cu riscul de a pierde unele mingi.

Manea –Pe final a încercat câteva pătrunderi, dar fără a-şi crea ocazii. S-a văzut lipsa de omogenitate a formulei care a evoluat în ultima jumătate de oră.