Handbal (m) – CM: S-au stabilit jumătate dintre ciocnirile din optimi

0
313

Joi s-au disputat partidele din runda finală a Grupelor A şi B, în urma cărora s-au stabilit patru dintre optimile de finală. Dacă în Grupa A, primele două clasate erau bătute în cuie, numind aici gazda Franţa şi Norvegia, singura necunoscută o reprezenta ordinea în care Rusia şi Brazilia le vor însoţi pe cele două. Duelul, chiar unul direct, a fost acontat de europeni, care s-au impus cu 28-24. În celelalte partide, Cocoşul galic şi-a păstrat bilanţul perfect după 26-25 cu Polonia, iar Norvegia a surclasat cu 38-23 lanterna fără punct Japonia.

În Grupa B, Spania s-a impus în finala pentru primul loc cu Slovenia, victorie clară cu 36-26, ibericii încheind şi ei cu punctaj maxim, iar Macedonia, la rându-i deja calificată, a remizat la 27 cu Islanda, punct ce s-a dovedit a fi unul de aur pentru nordici, care au pus mâna pe ultimul loc ce trimetea în optimi, devansând la golaveraj Tunisia, formaţie care-şi făcuse treaba anterior, învingând cu 43-34, într-un duel sută la sută african, pe Angola.

Astfel, primele patru optimi de finală arată astfel: Spania – Brazilia, Macedonia – Norvegia, Franţa – Islanda, Rusia – Slovenia.

Vineri în runda finală a Grupelor C şi D: Chile (2p) – Arabia Saudită (0p), GERMANIA (8p) – CROAȚIA (8p), Belarus (2p) – Ungaria (4p), respectiv Bahrain (0p) – Argentina (0p), SUEDIA (6p) – EGIPT (6p), OATAR (4p) – DANEMARCA (8p).

Echipele scrise cu majuscule sunt deja calificate, iar certirudinile sunt că, în Grupa D, campiona olimpică Danemarca nu mai poate pierde primul loc, iar Qatarul, vicecampioana mondială, nu mai poate sălta de pe 4.