Donald Trump vine la Casa Albă!

0
420

1Al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, se instalează oficial astăzi la Casa Albă, în cadrul unor festivităţi de tradiţie, îndelung preparate, începute de marţi seara, cu un dejun de gală, rezervat unui număr de nu mai puţin de 500 de privilegiaţi, printre care ambasadorii ţărilor din lume prezenţi la Washington. Festivităţile se doresc de neuitat. Şi învestitura extrem de sofisticată ar putea fi cea mai scumpă din istoria SUA, dacă ne luăm după „New York Times”, care pomeneşte suma de 200 de milioane dolari. Sergentul major Greg Lowery, 45 de ani, a făcut oficiul dublurii lui Donald Trump, iar soldatul specialist, Sara Correy, 28 de ani a interpretat-o pe Melania Trump. La rândul său sergentul şef Neil Ewachiw l-a interpretat pe vicepreşedintele american. Dar nu asemenea „nimicuri” se au în vedere la un astfel de eveniment cu rezonanţă planetară şi amplitudine greu comensurabilă. Donald Trump şi Mike Pence depun azi jurământul, în faţa unor judecători ai Curţii Supreme, John Roberts, respectiv Clarence Thomas, după care vor fi învestiţi în funcţiile de imensă decizie. Paradoxal, într-un asemenea moment festiv, cum spuneam minuţios pregătit, se interferează câmpuri de simpatie şi non-simpatie şi se spune, potrivit sondajelor, că Donald Trump intră la Casa Albă cu o cotă de opinii favorabile mult redusă faţă de cele ale predecesorului său, în 2009. Americanii au, în schimb, încredere în făgăduinţele miliardarului de a crea locuri de muncă, îndeosebi în regiunile sinistrate. Noul lider al lumii libere a promis să apere America, şi chiar dacă asupra sa planează umbra lui Vladimir Putin, despre „empatia” reciprocă a celor doi lideri mondiali comentariile având subtonuri alertante, aşteptările sunt depline. Cum va fi lumea de mâine este greu de spus. Când Donald Trump şi Vladimir Putin, şi lângă aceştia se alătură şi Xi Jinping alcătuiesc un triumvirat care va domina lumea, nici unul fascinat de drepturile omului, se dă apă la moară ONG-urilor cu această vocaţie. Lumea este divizată, bipolară după unii, dar Barack Obama a făcut cu discreţie aluzie la faptul că lasă lui Donald Trump, ajuns preşedinte al SUA, dorinţa să guverneze, dar a subliniat că se va exprima public dacă „valorile fundamentale ale Americii – imigraţia, libertatea presei, dreptul la vot – vor fi în pericol”. Linii roşii pe care noul preşedinte nu trebuie să le depăşească. Sigur că moralitatea nu constituie o valoare cardinală a politicii. Dar asta este o altă discuţie. Nu e mai puţin adevărat că Barack Obama, aflat la o cotă de popularitate apropiată de cea din 2009, la sosirea la Casa Albă, a forţat emoţia având cunoştiinţă deja că „o altă America, nu cea care l-a votat pe Donald Trump”, cu California „capitala dizidenţei” intră în rezistenţă, decisă să lupte 1.461 de zile, cât durează mandatul celui de-al 45-lea preşedinte al SUA. 40 de parlamentari democraţi, deşi invitaţi la ceremonie, au anunţat că vor protesta prin boicot. Tentativele de perturbare a evenimentului planetar sunt, însă, bine strunite. Pentru autorul „American Darling”, Russel Banks, despărţirea de Obama marchează sfârşitul democraţiei liberale, iar sosirea lui Donald Trump, care nu râde niciodată, marchează începutul unei noi ere. Tocmai în acest context revigorarea politicii externe a Bucureştiului, ieşirea din imobilism, este cerută de noua dinamică amerciană care poate penaliza letargia.

Semn bun: Liviu Dragnea a participat, joi seara, împreună cu premierul Sorin Grindeanu, la o cină în format restrâns, alături de Preşedintele ales al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. În timpul cinei, Donald Trump şi Liviu Dragnea s-au salutat strângându-şi mâinile, având loc şi un scurt dialog între cei doi oameni de stat.