Spaţiul Schengen riscă să se prăbuşească, crede preşedintele Consiliului European, Donald Tusk

0
328

Uniunea Europeană are la dispoziţie “numai două luni” pentru a pune criza migraţiei sub control, în caz contrar spaţiul de liberă circulaţie Schengen se va prăbuşi, iar blocul comunitar ar putea eşua ca proiect politic, a declarat marţi în faţa Parlamentului European (PE) preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, transmit Agerpres cu referire la agenţiile Reuters şi EFE. „Consiliul European din luna martie va fi termenul limită pentru a vedea dacă strategia funcţionează. Dacă nu, consecinţele vor fi grave, cum ar fi colapsul spaţiului Schengen”, a avertizat Tusk în timpul unei dezbateri în plenul PE în cadrul căreia au fost examinate concluziile summitului european din luna decembrie. Principalele elemente ale strategiei la care a făcut referire Tursk sunt consolidarea controlului la frontierele externe ale UE şi grăbirea creării centrelor hotspot în Grecia şi Italia, unde migranţii vor fi separaţi în imigranţi economici, care ar trebui repatriaţi, şi refugiaţi care vor fi împărţiţi între statele UE prin sistemul cotelor obligatorii.