„Poveştile noastre, povestea Craiovei”, cu prof. Nicolae Marinescu

0
525

Casa de Cultură „Traian Demetrescu” va organiza vineri, 22 ianuarie, de la ora 18.00, o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Poveştile noastre, povestea Craiovei”. Invitat este profesorul şi editorul Nicolae Marinescu, împreună cu care, în prima parte a întâlnirii, va fi evocat momentul Unirii Principatelor – 24 ianuarie 1859, aşa cum a fost trăit de olteni. „În continuare, domnul Nicolae Marinescu va depăna poveşti despre Craiova de altădată, aşa cum a cunoscut-o, întâmplări – mai mult sau mai puţin personale –, în care se vor oglindi însă şi imaginea oraşului şi schimbările prin care acesta a trecut. După expunerea sa, profesorul Nicolae Marinescu va răspunde întrebărilor şi va dialoga cu cei interesaţi”, precizează organizatorii. Moderator al întâlnirii va fi Cornel Mihai Ungureanu. Intrarea publicului este liberă.