Ministrul Educaţiei: Elevii de clasa I vor avea abecedare noi în prima zi de şcoală din semestrul al doilea

0
328

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că toţi elevii din clasele I vor avea noile abecedare în prima zi de şcoală din semestrul al doilea, datorită „norocului respingerii contestaţiei” depuse pentru aceste manuale. „Din fericire, dacă pot spune în felul acesta, chiar astăzi, când eram în drum spre Sibiu, am primit vestea că acea contestaţie care a fost depusă pentru abecedar, în luna decembrie, a fost respinsă. Deci, pe cale de consecinţă, vom putea avea, în sfârşit, abecedarul, la începutul semestrului următor. (…)”, a spus ministrul Educaţiei. Întrebat când vor avea noile manuale şi elevii de la clasele a treia şi a patra, Sorin Cîmpeanu a explicat că „săptămâna viitoare se poate lansa licitaţia pentru manualele pentru clasa a treia”, iar pentru noile manuale pentru elevii din clasele a patra „urgenţa nu e atât de mare”. „A fost validată curricula pentru clasa a treia şi săptămâna viitoare se poate lansa licitaţia pentru manuale. (…) Pentru cei de clasa a treia, este clar că trebuie să avem manualele la începutul anului şcolar. (…) Pentru clasa a patra, cred că urgenţa nu e atât de mare. Manualele de clasa a patra e bine să le avem înainte de începerea anului şcolar viitor”, a declarat ministrul Educaţiei.