“Toleranţă zero drogurilor şi violenţei”, la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti ” din Craiova

0
383

În ziua de 19 decembrie, Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti ” din Craiova a deschis seria unor activităţi pentru combaterea consumului de droguri. Este prima ediţie a acestui eveniment, care se doreşte având anvergură naţională. La activitate au fost prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţilor administraţiilor publice locale şi judeţene , pe primul plan fiind eradicarea acestui flagel. Proiectul prezentat  a fost foarte bine mediatizat, pe lângă elevii şi cadrele prezente în sală, direct, alţii au putut viziona, este vorba de copii din 12 clase, în direct dezbaterile. Aceştia beneficiază de sistemul digital extraordinar, pus la dispoziţie de instituţia de învăţământ preuniversitar.

Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova, unitate de elită a învăţământului naţional, este un precursor al  prevenirii şi  combaterii consumului de droguri. Astfel , în data de 19 decembrie, a fost inaugurarea unui proiect care se vrea de durată. “Este un frumos sfârşit de an, suntem alături de elevi şi cadre didactice. Dar, în aceste zile de sărbătoare, am lansat prima ediţie a Campaniei “Şcoli şi Comunităţi în Acţiune” – “Toleranţă Zero Drogurilor şi Violenţei”. Avem lângă noi parteneri de nădejde, fără de care nu ne putem desfăşura activitatea. Astăzi , dăm startul unui proiect, care, avem speranţa, se poate transforma într-o adevărată campanie naţională. Şcoala modernă înseamnă o entitate în care trăim împreună, copii, părinţi , profesori “, a precizat prof. Dorina Goiceanu, director – adjunct al Colegiului Naţional “Fraţii Buzeşti”.

“Toleranţă 0 pentru consumul de droguri”

La deschidere a fost prezent şi subprefectul judeţului Dolj, Venera Maria Popescu, care a menţionat : “Suntem la toleranţă 0 pentru consumul de droguri. Internetul este plin de modele, pe care eu le denumesc “spoială”. Voi, copii, aveţi încreder în părinţi, în consilierii şcolari pe partea educativă. Noi, la nivelul Prefecturii, vom face campanii de conştientizare a părinţilor, în ceea ce priveşte consumul de droguri. Este un fenomen care, deocamdată, ne depăşeşte, cel petrecerilor şcolare, acolo unde se consumă droguri. Aici, cred că trebuie modificată legislaţia “.  Inspector general – adjunct al învăţământului doljean, prof. Irina Ştefana Broscaru, a precizat: “Trebuie luptat împotriva acestui flagel. Toţi partenerii – elevi, părinţi, cadre didactice – să-şi dea mâna şi să meargă spre eradicarea acestui fenomen. Ministerul Educaţiei a lansat mai multe programe în acest sens  “. Comisar – şef de Poliţie Florin Nicolăiţă, coordonator al Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Craiova, a precizat: “Avem foarte multe programe în derulare, scopul acestora fiind  eradicarea fenomenului. Sigur, este un obiectiv greu de ajuns, dar măcar să-l diminuăm. Fără familie, fără profesori, fără poliţişti, nu putem rezolva problema”. Din partea Direcţiei de Sănătate Publică Dolj a fost prezentă Narciza Dinică, iar de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj, a fost comisar – şef de poliţie Nadia Gîrgel, din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară.