PTF Calafat, fără probleme deosebite

0
253

În ultimele 24 de ore, la graniţa cu Bulgaria au fost efectuate formalităţile de frontieră prin P.T.F.Calafat, pe sensul de intrare în țară, pentru aproximativ 848 autocamioane, 717 autoturisme și 1.930de persoane, iar pe sensul de ieșire din țară,  pentru  aproximativ 1.635 autocamioane, 936 autoturisme și 2.362 de persoane. Nu au fost semnalate deficienţe deosebite.

Controlul se efectuează pe câte o arteră de circulație, destinată turismelor, atât pe sensul de intrare, cât și pe sensul de ieșire din țară. În prezent, traficul rutier din P.T.F. Calafat se desfășoară în condiții normale şi nu sunt înregistraţi timpi ridicaţi de aşteptare pentru autoturisme. În ceea ce priveşte traficul autocamioanelor, circulaţia se desfăşoară pe câte cinci artere de circulaţie pe sensul de intrare, respectiv patru  artere pe sensul de iesire din țară. ” Înregistrăm timpi ridicaţi de aşteptare pentru activitatea de control, în special pe sensul de ieșire din țară, iar acești timpi  de aşteptare sunt cauzaţi de numărul mare de astfel de mijloace de transport, prezente pentru tranzit în P.T.F. Calafat, într-un timp foarte scurt. La nivelul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, pentru fluidizarea traficului, au fost suplimentate atât arterele de control, cât și numărul polițiștilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor de călătorie. Informaţii cu privire la situaţia traficului se pot obţine de pe aplicaţia Trafic                on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituţiei – www.politiadefrontiera.ro, dar şi la telefonul de informare al Poliţiei de Frontieră Române, 021.9590, care funcţionează în regim permanent”, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al STPF Dolj.