Se anunţă spectacol, la Gala Sportului Şcolar Doljean

1
2355

Astăzi, în Amfiteatrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, va avea loc cea de-a  XXIV-a ediţie a Galei Sportului Şcolar Doljean, în cadrul căreia vor fi premiaţi cei mai buni sportivi ai acestui an, cei care au obţinut performanţe deosebite. În întâmpinarea acestui eveniment, ieri, la sediul ISJ Dolj, a avut loc o conferinţă de presă, unde au fost prezentate principalele coordonate ale manifestării de azi.

Conferinţa de presă a fost deschisă de prof.  Monica Leontina Sună, inspector general al învăţământului doljean. Aceasta a precizat: „Suntem la cea de-a XXIV- a ediţie şii nu putem decât să ne bucurăm pentru continuitate. Mâine (ieri – n.r.) vor fi premiaţi 41 de elevi şi 13 antrenori, care au obţinut rezultate deosebite  la sporturile practicate. Cu toţii merită felicitări, iar această manifestare nu se putea desfăşura fără sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. Sunt premiaţi, în primul rând, cei care au obţinut performanţe deosebite la Campionatele Mondiale (17 elevi şi doi antrenori), Campionatele Europene (cinci competitori şi doi antrenori), Campionatele Balcanice (nouă sportivi şi cinci antrenori), la care se adaugă şi cei care s-au clasat pe locuri fruntaşe în alte competiţii internaţionale. Pe  primul loc, în ceea ce priveşte performanţele, se află Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu”, cu 25 de elevi şi cinci antrenori, la karate, judo, lupte, atletism şi scrimă , apoi vine Clubul Sportiv Şcolar Craiova (zece tineri şi pantru antrenori la baschet, handbal, tenis de masă), Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” (cinci sportivi şi trei cadre pregătitoare) şi, nu în ultimul rând, Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Dăbuleni, care are un sportiv şi un antrenor la kaiac – canoe. Cu toţii merită, aşa cum am mai spus, felicitări. Dar, mai multe, vă poate spune prof. Alin Vancea, inspector pentru Educaţie fizică şi Sport, în cadrul ISJ Dolj”.

Performanţa cea mai importantă – prezenţa elevilor în loturile naţionale

Activităţile din 2019, în ceea ce priveşte performanţele obţinute în sportul şcolar  au fost reliefate şi de inspectorul de specialitate din cadrul ISJ Dolj, Alin Vancea: „Avem cu ce ne mândri, în acest an, în sportul şcolar. Nu a fost un an uşor, iar succesele obţinute de elevi şi antrenori merită toate aprecierile. Sper ca anul viitor să ne aducă mai multe performanţe şi aşteptăm, cu toţii, finalizarea stadionului de atletism, pentru a revitaliza acest sport”. Nu au lipsit nici declaraţiile unora dintre câştigători. Astfel, prof.  Geri Mitroi, director al LPS „Petrache Trişcu”, a menţionat: „Am avut un an fosrte bun şi, fiindcă tot suntem în Sărbătorile de Iarnă, cei premiaţi îl aşteaptă pe Moş Crăciun, care va aduce şi cadouri. Revenind, au fost obţinute 167 de medalii, la competiţii majore internaţionale (Campionate Mondiale, Campionate Europene şi Campionate Balcanice), faţă de 137, în 2018, la care se adaugă foarte multe premii la concursuri internaţionale. Dar, pe lângă aceste rezultate, cred că altceva este foarte important – prezenţa în lturile naţionale a sportivilor. Au fost făcute sacrificii materiale din partea părinţilor, altfel nu se putea ajunge la competiţii internaţionale, fiindcă asta este legislaţia. Şi aşa cum a spus ţi Alin Vancea, aşteptăm stadionul de atletism ”. Prof.  Alin Staicu, director al CSS Craiova, a declarat că „ne putem lăuda cu rezultate deosebite, iar lista preformerilor noştri este foarte cuprinzătoare, cu toţii meritând felicitări”. La rândul său, prof.  Daniela Căpăţână, coordonatorul secţiei de volei de la CN „Nicolae Titulescu”, a vorbit despre performanţele din acest an: „Avem opt clase la acest profil, câte patru la gimnaziu şi liceu. Toate echipele au ajuns în fazele finale ale campionatelor naţionale, pe categorii de vârstă, şi avem cinci sportivi cu rezultate internaţionale, la loturile naţionale care au participat la competiţii majore, un merit revenindu-i şi prof.  Daniel Săvoiu, coordonatorul Centrului Naţional Olimpic de Volei, care este în Craiova”. 

1 COMENTARIU

  1. foto de prezentare in maniera suficient-cunoscut pompieristica a prezidiului pentru aceasta activitate, sugerand implicit prin continut ca altceva nu primeaza, nu conteaza …

Comments are closed.