O tânără de 29 de ani, din Craiova, şi o femeie de 50 de ani, din Podari, şi-au pierdut viaţa, într-un grav accident de circulaţie petrecut astăzi, la Radovan. La faţa locului a intervenit Secţia de Pompieri Segarcea din cadrul ISU Dolj, cu un echipaj de descarcerare şi unul SMURD, precum şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Dolj. Tânăra de 29 de ani conducea un Volkswagen, în care se mai afla un bărbat pe scaunul din dreapta şi femeia de 50 de ani pe bancheta din spate, către Radovan, când au fost izbiţi frontal de o Skoda Octavia la volanul căreia se afla o femeie de 30 de ani, din Moţăţei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate de poliţişti.