ALDE Dolj sprijină fermierii doljeni

0
603

Andra Popescu, Vicepreşedinte ALDE Dolj: ”Aprobarea Schemei de ajutor de minimis pentru aplicarea Programului privind susţinerea crescătorilor de suine vine şi în sprijinul fermierilor doljeni

Susţinem iniţiativa guvernului de a relansa rasele de porci Mangaliţa şi Bazna în agricultura românească. Acest proiect ce va fi lansat printr-o hotărâre de guvern ar da o mână de ajutor importantă micilor fermieri în special.

Schema de ajutor de minimis presupune acordarea cu titlu gratuit a minim doi porci subvenţionaţi fermierilor interesaţi. Aceştia vor avea obligaţia creşterii lor la minim 130 de kg, urmând ca jumătate din ei să fie daţi la abatorizare.

Menţionăm că toate condiţiile care trebuiesc îndeplinite de către micii fermieri (inclusiv cele sanitar veterinare) sunt mult mai lejere decât cele pentru marii crescători tocmai pentru ca tot mai mulţi fermieri să se poată înscrie în acest program.

Toţi cei interesaţi din Dolj se pot înscrie în program la Direcţia Agricolă Judeţeană în maximum 60 de zile  de la data intrării în vigoare a hotărârii de guvern. Pentru acest program care va funcţiona după principiul ”primul venit primul servit” Ministerul Agriculturii va aloca 4,6 milioane de lei.

ALDE Dolj va demara o campanie de informare asupra acestui program în tot judeţul.

 

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ