Gală de premiere cu ştaif la Teatrul Naţional din Craiova

0
493

premiu Natasa Raab - foto Florin ChireaActorii Ilie Gheorghe, Emil Boroghină, Claudiu Bleonţ, Nataşa Raab, Cătălin Miculeasa şi Alex Calangiu, scenograful Viorel Penişoară-Stegaru, recuzitiera Marieta Mierlă, critici de teatru, jurnalişti şi colaboratori au fost premiaţi, sâmbătă seara, în cadrul Galei Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, prima de acest fel pe care instituţia o organizează pentru a-i răsplăti pe cei care, de-a lungul timpului, i-au stat alături în realizarea şi/sau promovarea proiectelor. Evenimentul s-a dorit a fi unul de ţinută, cu o atmosferă distinsă, din care n-au lipsit muzica live café-concert, codul vestimentar „black tie” şi un cocktail party de final, nici invitaţii speciali – de la reprezentanţi ai unor importante firme, care au susţinut Gala prin sponsorizări, la Erwin Șimşensohn, secretar de stat în Ministerul Culturii. Expoziţia de statui vivante şi licitaţia de obiecte din recuzita instituţiei au adus spectacolul în foaier, dând culoare sărbătorii teatrului craiovean.

Peste 20 de premii acordate artiştilor, jurnaliştilor şi colaboratorilor

foto Daniel Botea 1„Pentru prima oară organizăm Gala TNC, un moment pe care îl dorim special. Mai ales că vine după un an în care am încercat să ne reinventăm şi să realizăm noi proiecte, să găsim o altă cale de comunicare către public. Am avut un an foarte plin şi din perspectiva Festivalului Internaţional Shakespeare şi a Premiilor Europa pentru Teatru. Intenţia este ca, în cadrul acestei Gale, să îi răsplătim pe toţi cei care ne-au fost alături în această perioadă. Bineînţeles, şi pe actori, şi pe cei din spatele scenei”, precizau reprezentanţii Naţionalului craiovean, săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă.

Programul Galei TNC 2016 a avut în centru premiera oficială a spectacolului „O lună la ţară” de Turgheniev, în regia lui Cristi Juncu, precedată de primirea invitaţilor pe muzică de café-concert, în compania lui Bogdan Uţă, instrumentist în Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia”, şi urmată de festivitatea de premiere. Peste 20 de distincţii au fost acordate artiştilor, jurnaliştilor, colaboratorilor şi partenerilor teatrului, evenimentul desfăşurându-se în foaier, în prezentarea actorilor Anca Dinu şi Marian Politic.

Ilie Gheorghe şi Emil Boroghină – marii premiaţi şi marii absenţi ai Galei

premiu Marius DobrinMarii premiaţi, dar şi marii absenţi ai Galei au fost actorii Ilie Gheorghe şi Emil Boroghină, primul aflat la Iaşi, unde i s-a decernat un Premiu Special în cadrul Galei „Oamenii Timpului”, celălalt, la Bucureşti, unde a susţinut un recital în încheierea Anului „Shakespeare 400” în România. De asemenea, un premiu special i-a revenit lui Viorel Penişoară-Stegaru (82 de ani), cunoscut pictor scenograf al Teatrul Naţional din Craiova, unde a realizat decoruri şi costume pentru circa 220 de spectacole. De asemenea, în cadrul Galei s-a dorit şi răsplătirea activităţii oamenilor din spatele scenei, fără de care nici un spectacol nu ar putea fi adus în faţa publicului. Distincţia a ajuns la recuzitiera Marieta Mierlă, cu o activitate de 30 de ani în slujba acestei instituţii.

Claudiu Bleonţ: „Mulţumesc Teatrului Naţional Craiova că m-a adoptat în această familie extraordinară”

premiu Claudiu BleontPremiile Spectatorului au revenit îndrăgiţilor Claudiu Bleonţ – pentru cel mai popular actor şi Nataşa Raab – pentru activitatea din 2016, fiind decise pe baza nominalizărilor făcute de public, în chestionarele primite încă de la începutul stagiunii. «Eu credeam că primesc acest premiu pentru cei 30 de ani dedicaţi acestui teatru, dar nu e târziu nici pentru 2016… Mă bucur foarte mult de acest spectacol pe care cred că l-aţi gustat (n.r. – „O lună la ţară”) , îmi aduce aminte de „Unchiul Vanea”. Pe Iulia Colan o desemnez urmaşa mea! Vă mulţumesc foarte mult pentru iubire! Este cântecul meu de lebădă… îi las pe cei tineri să vă încânte de-aici înainte», a declarat Nataşa Raab, la primirea premiului. Bucuros că votul publicului i-a adus această distincţie a fost şi Claudiu Bleonţ. „Mulţumesc Craiovei şi Teatrului Naţional că m-a adoptat în această familie extraordinară. Mă simt ca acasă aici”, a spus actorul. Alte premii au fost acordate pentru debut actoricesc, critică de teatru şi jurnalism cultural.

***

gala (1)Gala TNC 2016 s-a dovedit a fi un bun prilej şi pentru mediul de afaceri să-şi premieze, la rându-i, preferaţii de pe scenă. Astfel, în afara nominalizărilor Teatrului Naţional Craiova, a mai fost acordat Premiul „Juvenis” actorului Alex Calangiu. Totodată, teatrul şi-a premiat partenerii, pentru susţinerea şi promovarea actului cultural şi a evenimentelor iniţiate de instituţie.

Premiile Galei TNC 2016:

PREMIUL DE EXCELENȚĂ: „Marelui actor, inegalabilului Ilie Gheorghe, care a dus faima teatrului craiovean peste hotare, cu măiestria unui artist rarisim, unicat” (premiu oferit de compania ADE Gas)

PREMIUL „PROSPERO”: Emil Boroghină, „pentru himericul vis al Prinţului Hamlet, devenit realitate: a fi cu Shakespeare până la capătul Spectacolului” (premiu oferit de TNC)

PREMIUL „ION POPESCU-UDRIȘTE”: Viorel Penişoară-Stegaru, „Meşterului de frumos, idealului transpus în blândeţea culorilor şi a rigorii Artei scenografice” (premiu oferit de TNC)

PREMIUL SPECIAL: Ilarian Ștefănescu, „pentru contribuţia excepţională la organizarea şi desfăşurarea celor două mari evenimente ale anului teatral 2016 în România, Festivalul Internaţional Shakespeare, ediţia a X-a, şi Premiul Europa pentru Teatru, ediţia a XV-a” (premiu oferit de TNC şi Fundaţia „Shakespeare”)

PREMIUL BACKSTAGE: Marieta Mierlă, „pentru dăruirea constantă şi necondiţionată faţă de Teatrul Naţional Craiova, fără de care atmosfera din spatele cortinei nu ar fi atât de luminoasă” (premiu oferit de TNC)

PREMIUL SPECTATORULUI – categoria „Actor”: Claudiu Bleonţ, „pentru ingeniozitatea, rafinamentul şi pasiunea cu care construieşte roluri memorabile pe scena craioveană” (premiu oferit de „Săuleanu şi Asociaţii – Societate de Avocaţi”)

PREMIUL SPECTATORULUI – categoria „Actriţă”: Nataşa Raab, „pentru cultivarea unei relaţii de suflet cu propriul public, ca şi pentru dăruirea şi implicarea în viaţa teatrală şi culturală craioveană” (premiu oferit de Yves Rocher)

PREMIUL PENTRU DEBUT: actorul Cătălin Miculeasa, „pentru talentul de a juca în echipă roluri în care asumă pasiune şi devotament pentru teatru” (premiu oferit de BCR)

PREMIUL PENTRU CRITICĂ DE TEATRU: Marius Dobrin, „pentru dăruirea cu care vede, simte şi îmbrăţişează teatrul craiovean, încă din vremea când, student fiind, el însuşi juca”, şi Cristina Rusiecki, „pentru expertiza critică profesionistă, căldura şi ataşamentul probate faţă de spectacolele teatrului craiovean” (premii oferite de Yves Rocher)

PREMIUL PENTRU JURNALISM CULTURAL – presă scrisă: Magda Bratu – cotidianul „Cuvântul Libertăţii”, „pentru generozitatea cu care a reflectat şi reflectă evenimentele teatrale şi culturale ale TNC în paginile unui ziar de tradiţie” (premiu oferit de Agenţia de Turism Mapamond)

PREMIUL PENTRU JURNALISM CULTURAL – televiziune: Anca Țoghe – TVR Craiova, „pentru merite profesionale indubitabile în prezentarea marilor spectacole şi evenimente ale Teatrului Naţional Craiova” (premiu oferit de AUTEC AUTOTECHNIK – SKODA şi Yves Rocher)

PREMIUL PENTRU JURNALISM CULTURAL – radio: Simona Lica – Radio Oltenia Craiova, „pentru pasiunea şi profesionalismul cu care sprijină artiştii Teatrului Naţional Craiova” (premiu oferit de AUTEC AUTOTECHNIK – SKODA şi Yves Rocher)

PREMIUL PENTRU FOTOREPORTAJ: Bogdan Dănescu, „pentru entuziasmul şi meticulozitatea de a ilustra evenimentele din teatru, asemenea unor pânze pline de viaţă şi culoare” (premiu oferit de Agenţia de Turism Mapamond)

PREMIUL PENTRU CEL MAI ACTIV BLOGGER: Iulian Fira, „pentru viziunea aparte şi nota plăcut discordantă de a prezenta spectacolele Teatrului Naţional din Craiova” (premiu oferit de Yves Rocher)

PREMIUL „juvenis”: actorul Alex Calangiu, „pentru prezenţa scenică deosebită, care ar putea face din el un alt mare june prim al scenei craiovene” (premiu oferit de compania POLISEA)

PREMIUL „PRIETENII TNC”: BCR, SAFF TRADING, ELPRECO, GARANTI BANK, AUTEC AUTOTECHNIK şi SKODA, „pentru susţinerea şi promovarea actului cultural şi a evenimentelor iniţiate de Teatrul Naţional din Craiova”