Lansarea primului volum Urban Sound, la CCS

0
399

Casa de Cultură a Studenţilor Craiova organizează vineri, 20 decembrie a.c. un show inedit ce are drept scop principal lansarea oficială a primului volum al studioului de înregistrări Urban Sound.

Proiectul Student Studio desfăşurat de Casa de Cultură a Studenţilor Craiova şi-a propus să sprijine tinerele talente din rândul studenţilor prin crearea acestui studio de înregistrări Urban Sound, coordonat de Cristi Udrea cunoscut de public sub numele de  Rashid , unul dintre membrii formaţiei Craiova Independent Artist (C.I.A.).

Spectacolul începe la ora 19.00 în sala mare a Casei de Cultură a Studenţilor Craiova, iar intrarea este liberă. Artiştii şi trupele care alcătuiesc primul album Urban Sound sunt studenţi de la facultăţile din cadrul Universităţii din Craiova, aleşi în urma preselecţiilor desfăşurate în luna septembrie a acestui an. Este vorba despre EMA, Liuba, Alina Amon, Kraftu, Tase & Iulyness şi trupele “Fără Titlu” şi “The Richards”.

În cadrul evenimentului, trupa de teatru Face ACT va susţine un Art Show de excepţie. Din scenă nu vor lipsii nici artiştii trupei de dans Urban Crew. Punctul culminant al spectacolului va fi reprezentat de concertul îndrăgitei trupe C.I.A.

 

 

KrafTu  s-a implicat în activităţi muzicale de la o vârstă fragedă, astfel şi-a descoperit pasiunea pentru acest domeniu. Liceul l-a terminat la C.N Carol I. În perioada de liceu s-a afirmat prin primul său album intitulat „Puzzle”. S-a remarcat prin participarea la un concurs de trupe şi MC, unde a obţinut locul I. Adevărata performanţă şi-a câştigat-o când a vândut peste 100 de albume în ţară. „Cafea cu lapte”, „O mână”, „Hey baby!” sunt doar câteva melodii care i-au făcut începutul de artist remarcabil. În prezent, este student în anul patru la Facultatea de Drept şi susţine concerte în Craiova, Sibiu, Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. Pe viitor îşi doreşte să îmbine cariera de avocat cu muzica.