Apele Române au finalizat hărţile de hazard

0
414

Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) a finalizat hărţile de hazard la inundaţii la nivelul celor 11 bazine hidrografice. Până în prezent, pe baza studiilor topogeodezice şi a măsurătorilor, realizate în urma efectuării zborurilor aerospaţiale, s-au obţinut modelele digitale ale cursurilor de apă, precum şi ale zonelor adiacente acestora.Mai exact, este vorba despre scanarea a peste 20.000 km de cursuri de apă.

Hărţile de hazard vizează cursurile principale de apă şi afluenţii lor la nivelul celor 11 bazine hidrografice din România: Crişuri, Banat, Jiu, Olt, Argeş-Vedea, Buzău-Ialomiţa, Dobrogea-Litoral, Prut-Bârlad, Siret, Mureş, Someş-Tisa. Pe lângă aceste zboruri, s-au efectuat lucrări în teren, pe baza cărora se realizează o bază de date topografice, iar hărţile sunt editate în format geospaţial. De asemenea, pe baza studiilor hidrologice şi hidraulice furnizate de INHGA, se trasează benzile de inundabilitate. Aceste documente arată cu precizie ridicată extinderea zonei inundate şi vor oferi informaţii referitoare la viteza apei, adâncimea apei la viituri.

Pe baza datelor obţinute din hărţile de hazard Administraţia Naţională „Apele Române” va realiza şi hărţile de risc la inundaţii, în baza unui protocol încheiat cu consiliile judeţene. În baza datelor obţinute din hărţile de hazard, precum şi conform prevederilor legislaţiei incidente, aceste hărţi vor deveni documentele pe baza cărora se poate declara un areal ca zonă de risc potenţial la inundaţii. Ele vor indica nivelul potenţial al pagubelor care se pot produce într-un anumit areal, precum şi zonele de evacuare a populaţiei.

Hărţile de hazard importante pentru prevenirea inundaţiilor

Conform legislaţiei, hărţile de hazard şi de risc la inundaţii vor constitui părţi componente ale documentaţiei de amenajare a teritoriului judeţean şi se vor introduce în planurile de urbanism generale, zonale şi locale ale localităţilor fiecărui judeţ şi vor urma acelaşi regim juridic, de finanţare şi aprobare stabilit potrivit legii pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi documentaţiile de urbanism.

Pe baza celor două tipuri de hărţi (de hazard şi de risc la inundaţii), odată finalizate, Administraţia Naţională „Apele Române” va elabora, până în 2015, planurile de management al riscului la inundaţii, conform cerinţelor europene. Se urmăreşte, în primul rând, protecţia oamenilor şi a bunurilor acestora prin realizarea, după caz, a unor lucrări structurale de apărare: acumulări, poldere, diguri şi derivaţii de ape mari. Potrivit reprezentanţilor ANAR, este avută în vedere o abordare integrată a tuturor componentelor managementului riscului la inundaţii, astfel încât în viitorul apropiat să se realizeze o trecere de la modul „reactiv” de intervenţie la cel „proactiv” în care planificarea şi dezvoltarea durabilă, precum şi conştientizarea riscului la inundaţii să devină predominante.