Mirel Rădoi nu renunţă la naţională

0
536

După ce a ratat barajul de calificare la Euro 2021 şi a terminat pe locul 3 grupa din Liga Naţiunilor, Mirel Rădoi a declarat că nu vrea să renunţe la postul de selecţioner, el având contract cu FRF şi pentru următoarea campanie de calificare, pentru Mondialul din 2022.

“Eu am în continuare contract cu Federaţia Română de Fotbal pentru următoarea campanie. Dacă federaţia nu va mai dori să continue cu mine, atunci vom discuta şi vom vedea. Niciodată nu am declarat altceva, nu am declarat că plec în altă parte. Din punctul meu de vedere totul este clar” a spus Rădoi, infirmând astfel că va veni la Universitatea Craiova.

Despre meciul cu Irlanda de Nord şi restul jocurilor din toamna aceasta, Rădoi a spus:

“Primul nostru obiectiv a fost acela de termina pe primul loc această grupă, tocmai pentru a accede în urna a doua valorică. Din păcate, nu am reuşit să facem lucrul acesta, dar mă bucur că celelalte rezultate, coroborat cu acest egal în seara aceasta, ne-au făcut să ajungem în urna a doua valorică, care era un obiectiv pentru noi. În timpul meciului, am ţinut legătura să vedem ce se poate întâmpla în partia Serbia – Rusia şi, la un moment dat, le-am spus băieţilor, după ce am aflat şi rezultatul din Austria, că va trebui să ţinem de acest rezultat, ultimele 4-5 minute, ca să putem să terminăm pe un loc din urna a doua valorică la tragerea la sorţi de la Campionatul Mondial. Prima repriză a fost una destul de bună, în repriza a doua am început ezitant, dar am avut reacţie după golul primit, am încercat din nou să dominăm adversarul, am încercat să schimbăm şi sistemul de joc în timpul partidei şi băieţii au reacţionat foarte bine şi au identificat imediat zonele în care puteau să pună probleme adversarului. Asta nu înseamnă că dacă suntem în urna a doua clar vom termina pe locul 2 în grupă, se poate întâmpla orice pentru că putem să cădem cu echipe din urna a treia care sunt foarte bune, echipe care au retrogradat din urna a doua”, a afirmat selecţionerul.