Cosmetizarea preşedintelui de sine însuşi!

Nu vom avea nici o confruntare, între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, premergător turului doi al alegerilor prezidenţiale, aşa cum ar fi trebuit din atâtea şi atâtea motive. Şi unul dintre ele este acela că dezbaterea era despre contractul cu electoratul, cu poporul român. Klaus Iohannis şi staff-ul său electoral au refuzat de mai multe zile o asemenea dezbatere, cu simbolistica ei tradiţională, livrate fiind cele mai penibile justificări. Dezbaterea a fost, aşadar, declinată. Actualul preşedinte, aspirant la continuitate, doreşte de bună seamă „îngheţarea” actualei stări de lucruri, din sondajele care-l dau probabil favorit, dar, concomitent probează şi o lipsă de respect pentru o cutumă democratică demult consacrată. Evitând timp de cinci ani orice confruntare cu presa, faţă în faţă, într-o schemă democratică, Klaus Iohannis ne putea oferi o altă atitudine, specifică democraţiilor europene, la care afirmă că este branşat. Cum n-avea chef să-l usture pielea şi să rişte răspunsuri neconvingătoare la întrebări incomode sau chiar stupide, a preferat… fuga. Ruşinoasă, dar sănătoasă Va fi prezent doar la „dezbaterea” organizată de staff-ul său electoral, prin SNPA, astăzi, la Biblioteca Centrală Universitară, unde, dintre ziariştii invitaţi, doar opt la număr, vor putea pune întrebări, ceilalţi putând lua loc la tribuna oficială. Şi astfel Klaus Iohannis îşi va cosmetiza singur tabloul răvăşit, luând aerul de instanţă infailibilă, neînţeleasă şi neiubită, cum s-ar conveni. Nimic mai nefast, decât să-ţi înalţi o statuie înjumătăţită. Klaus Iohannis n-a făcut nici pe departe ceea ce a promis la intrarea în mandat, încât bilanţul său arată sărăcăcios. S-a angajat să facă anumite lucruri, pe care le-a lăsat de izbelişte. Nu că n-a probat încredere în adversarii politici, ceea ce e obişnuit, dar n-a avut încredere, până de dată recentă, nici în „tovarăşii de drum”, cei din aceeaşi formaţiune politică. S-a bizuit pe ei, atât cât te poţi bizui la jocul de cărţi pe jolly jocker, apoi în finalul mandatului „i-a înscăunat” la putere, -satisfăcându-i- prin jocuri de culise obscene. Nu mi-l imaginez pe Klaus Iohannis, în ipostaza lui Emmanuel Macron –anul trecut la 15 aprilie- când a acceptat teribila confruntare cu Edwy Plenel de la Mediapart şi Jean Jacques Bourdin, jurnalist la RMC/BFM-TV. Oricum comedia e amuţitoare. Te freci la ochi, năuc, şi nu-ţi vine să crezi ce auzi. Fiindcă procesul de intoxicare mentală este de o agresivitate extremă. Ce rigoare morală, ce onorabilitate, ce bună cuvinţă, despre ce vorbim? Calomniază, calomniază, că tot va rămâne ceva –faimoasa tiradă- a devenit substanţa întregului repertoriu de campanie a lui Klaus Iohannis. Atât. Un anti-pesedism grosier, de-a dreptul, vulgar, după ce în prealabil, în câteva momente ale carierei sale politice, chiar întreţinuse fertil, „cooperări” cu lideri ai PSD-ului. Şi asta se cheamă ipocrizie. Desfăşurarea campaniei pentru prezidenţiale a relevat că distrugerea PSD a fost program politic. Iar în ziua în care moţiunea de cenzură a fost votată a exclamat: „Rezolvat”. Îndeplinise misiunea cea mai grea, de înlăturare de la putere a unui guvern legitim, aflat în mandatul obţinut prin vot popular.  Or, discursul politic, chiar când e pur verbiaj, e un act politic, şi, în orice caz, un simptom politic. Sub care se ascunde fie agresivitatea reală, fie găunoşenia. Refuzând cu obstinaţie orice confruntare electorală, candidatul la încă cinci ani de linişte cotrocenistă, ne oferă cu voluptate o sinistră mascaradă. O nedumerire: în ce stat democratic, din UE, o campanie prezidenţială e constuită împotriva unui segment important al electoratului, al cărui candidat este o femeie. Fost prim-ministru până recent. Cunoscută de liderii europeni de la Bruxelles. Cum nu e frecventabilă? Asta e o culme a impoliteţii. Există şi o miză feministă în toată povestea. Care ar trebui să potenţeze toate mamele din România. Apoi Viorica Dăncilă nu a declarat război dreptei, şi nici partidului de provenienţă a contra-candidatului său. Mai exact nu poartă un război, are o campanie electorală chiar decentă, ceea ce este cu totul altceva. Klaus Iohannis va căuta astă seară să convingă asistenţa că a fost un preşedinte bun, util ţării sale. Bilanţul său îl infirmă, fiindcă nu spune nimic. Vom asculta aceeaşi arie – antipesedistă, obositoare, dacă nu sinistră.