Numărul decedaților după tragedia de la Clubul Colectiv a ajuns la 57

0
358

O altă persoană rănită în incendiul de la club Colectiv a murit astăzi la Spitalul de Arși din București, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al unității medicale, Adrian Stănculea. Este vorba despre o fată care a fost transferată în cursul zilei de miercuri de la Spitalul “Sf. Ioan” la Spitalul de Arși. Astfel, până acum, un număr de 57 de persoane au murit în urma incendiului care a avut loc la sfârșitul lunii octombrie în club Colectiv. În spitalele din București mai sunt internați 11 răniți în Colectiv, care se află în stare critică și gravă, alți 33 fiind în stare stabilă. De asemenea, 30 de victime sunt internate în unități medicale din străinătate.