Volei de înalt nivel în Sala Polivalentă, care „nu trebuie ratat” / SCMU Craiova vs Partizan Belgrad, retur de foc în Cupa CEV

0
445

Singura echipă a Craiovei calificată în cupele europene în urma parcursului din sezonul trecut, cea masculină de volei, joacă în seara aceasta returul Cupei CEV contra sârbilor de la Partizan Vizura Belgrad. Meciul tur, disputat în „Sumice Centre Sport” din capitala Serbiei, a fost unul extrem de spectaculos, iar manşa secundă, programată în seara aceasta, de la ora 19.15, în Sala Polivalentă se anunţă una la fel de atractivă. La Belgrad, gazdele au condus cu 2-0, după două seturi dezechilibrate, în care au făcut legea la fileu, însă revenirea Craiovei a fost la fel de apăsată, egalitatea restabilindu-se în urma unor seturi dominate de Lică şi compania. În decisiv tot băieţii lui Pascu au avut şansa victoriei, dar de la 12-10 au cedat neverosimil jocul cu 15-12. Antrenorul Dan Pascu şi jucătorii săi par extrem de mobilizaţi să facă pasul spre optimile de finală, unde cel mai probabil vor întâlni un rival tradiţional, pe Dinamo Bucureşti. Alb-albaştrii cheamă şi fanii la Polivalentă, atât pentru a-i susţine în dificilul test cu Partizan, dar şi pentru a le oferi o seară cu volei de calitate. „În Cupa CEV participă echipele care s-au luptat pentru titlu în ţara lor şi nu au cum să fie echipe slabe în această competiţie. Voleiul sârbesc are un nivel foarte ridicat, cu jucători de valoare. Sârbii arată întotdeauna determinare şi în tur am constatat şi noi acest lucru. Am început slab, cu două seturi pierdute, dar după aceea am jucat la adevarata noastră valoare. Am pierdut la mare luptă, 3-2, după un joc frumos, cu răsturnări de scor. La Craiova avem prima şansă, dar suntem conştienţi că ne aşteaptă un meci foarte greu. Cei de la Partizan îşi vor lua măsuri tactice pentru a forţa victoria pe terenul nostru. La fel vom face şi noi şi pot să garantez că va fi o partidă spectaculoasă. Mă bazez pe aportul spectatorilor, care trebuie să înţeleagă că în cupele europene este alt nivel şi că un asemenea meci nu trebuie ratat”, a declarat Dan Pascu, antrenorul Craiovei şi selecţionerul României.

Craiovenii vor să profite de lipsa de experienţă a sârbilor

Unul dintre titularii Craiovei este sârbul Petar Turjanin, care s-a consacrat tocmai la academia adversarului de astăzi, Partizan Belgrad, fiind astfel o dispută specială pentru el. În conferinţa de presă, acesta a dezvăluit care ar fi punctele forte ale compatrioţilor săi, dar a menţionat şi lipsa de experienţă a unei echipe cu o medie de vârstă scăzută.  „Adversarii noştri au o echipă bună, cu tradiţie, dar fără experienţă. Va fi şansa noastră să ne calificăm. Îmi pare rău pentru că la Belgrad am avut un debut slab de meci şi cred că dacă începeam mai bine, probabil am fi câştigat cu 3-0 sau 3-1. De asemenea, cred cu tărie că ne putem califica”. Florin Voinea mizează şi el pe lipsa de experienţă a adversarului, care poate fi speculată de o echipă a Craiovei aflată încă în perioada de omogenizare, dar cu jucători mai versaţi şi care au de partea lor şi fanii. „Întâlnim o echipă tânără, cu potenţial, care joacă un volei de calitate. Acest lucru, însă, nu trebuie să ne sperie, trebuie să ne motiveze să jucăm bine şi să ne calificăm. Sperăm ca plusul de experienţă pe care îl avem să se vadă și pe tabelă. Îi aşteptăm pe suporteri alături de noi pentru că vor avea ce să vadă. Cu ajutorul oamenilor, am putea obţine calificarea. Cred că pentru sârbi poate fi o presiune în plus o sală populată, care să ne susţină” crede jucătorul Craiovei. Dacă alb-albaştrii se vor impune cu 3-0 sau 3-1 vor accede în faza următooare, iar dacă scorul va fi 3-2, pentru stabilirea echipei calificate se va juca un „set de aur”, care, ca şi decisivul, se va încheia la 15.