Centrul social „Sfântul Vasile”, pregătit să găzduiască persoane fără adăpost

0
390

Centrul social pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” din Craiova, administrat de Mitropolia Oltenie,i prin Asociaţia „Vasiliada”, va oferi şi în acest an sprijin pentru persoanele fără adăpost, odată ce se va instala gerul. În cadrul centrului, beneficiarii primesc găzduire, masă caldă, asistenţă medicală, consiliere psihologică şi spirituală, îndrumare şi sprijin concret în obţinerea unor documente personale precum cărţi de identitate şi acte de stare civilă şi mediere în vederea găsirii unui loc de muncă.

Aşezământul pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile” funcţionează în baza unui parteneriat încheiat între Arhiepiscopia Craiovei, prin Asociaţia „Vasiliada”, şi Consiliul Local al Primăriei Craiova. Deschiderea oficială a avut loc în data de 1 februarie 2011, când a fost săvârşită şi slujba de sfinţire de către Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. În această perioadă de timp, peste 300 de persoane au beneficiat de serviciile Centrului a cărui capacitate este de 52 de persoane care pot fi găzduite pentru cel mult 12 luni.

„Grupul nostru ţintă îl reprezintă persoanele fără adăpost, care locuiesc în stradă de o perioadă mare de timp. În general, sunt persoane evacuate în urma retrocedărilor, care şi-au pierdut locuinţele în urma datoriilor acumulate la instituţii financiare de stat sau private, bătrâni alungaţi de propriii copii, mame şi copii abuzaţi, precum şi tineri ieşiţi din sistemul instituţionalizat de stat”, a precizat diaconul Sorin Pârvănescu, coordonatorul Centrului „Sfântul Vasile”.