Atestatul de agricultor: Emis de cine?

1
433

Domnul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în guvernul condus de Victor Ponta, pare un bonom cumsecade de câte ori are referiri la domeniul de activitate încredinţat. Sau mai de grabă un demn succesor al unui predecesor de-al său, rămas de pomină, din vremea CDR: Ioan Mureşan. Care, întrebat într-o şedinţă de guvern de premierul de atunci, Radu Vasile, ce sunt „bubalinele”, pentru care era prevăzută subvenţie de la guvern, a produs rumoare ridicând din umeri şi cerând explicaţii celor de la minister. Ioan Mureşan era de profesie inginer electronist. Acum este în detenţie, implicat fiind în afacerea „Caltaboşul”. O vreme liberalii au desemnat şi ei, ca ministru al Agriculturii, un profesor de istorie – Dan Motreanu – care era şi secretarul general al partidului. Ca să nu mai vorbim că în urmă cu vreo patru ani, pe vremea asta, portofoliul, „cumulat”, l-a deţinut şi Radu Berceanu, care însă a contat pe aportul universitarului craiovean Nicolae Giugea, director general la ADS la acea dată. Daniel Constantin reprezintă „falia conservatoare” în guvernul USL şi este un caz de-a dreptul special de bună orientare în viaţă: în 2002, potrivit propriului CV, a absolvit, cu diplomă de inginer, Facultatea de Zootehnie din Capitală. Un an mai târziu – ascensiune fulminantă – era deja consilier, secretar de stat în MADR. Pentru ca între 2003-2006 să fie, nici mai mult, nici mai puţin, decât „coordonator consilier de integrare europeană MIE”(!). În 2009 nu se putea jindui la altă funcţie decât aceea de director general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Din luna mai a anului trecut şi până în prezent este, cum spuneam, pe aliniament politic, ministru MADR. Îl poate bănui cineva pe Daniel Constantin că nu ştie „meserie”? Deşi unora teamă le este că actualul ministru n-a văzut speciile de animale domestice decât pe planşe sau mulaje din gips. Până şi Romulus Zăroni, ministrul Agriculturii şi Domeniilor Statului în Guvernul Petru Groza, făcuse o şcoală tehnică agricolă în Germania şi regretatul lider ţărănist Corneliu Coposu, care l-a cunoscut, spunea despre el că era „un chiabur de mâna întâi” şi deţinea o bibliotecă impresionantă, de 8.000 de volume de cultură generală, politică şi agronomie. Mai deţinea şi o fermă model, la vremea respectivă, lucrând pământul după reguli agrotehnice. Să revenim la actualul ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Mai ales că o recentă ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole din România, situate în extravilan, de către persoane fizice, precum şi înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, aplicabilă de la 1 ianuarie 2014, stabileşte că cine cumpără pământ, dar nu s-a mai ocupat de cultivarea lui, trebuie să facă dovadă că „are cunoştinţe de bază în domeniul agricol”. Cu alte cuvinte, cumpărătorilor li se va solicita imperativ „calificare în domeniu”. Precizarea nu este atât inutilă, cât de-a dreptul ipocrită. Dovada trebuie prezentată în faţa Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, formată prin reorganizarea Agenţiei Domeniilor Statului, care îi verifică şi pe cumpărătorii cu experienţă, aceştia fiind obligaţi să prezinte dovezi că au avut „treabă” în domeniu. Până de dată recentă, directorul general al ADS a fost… un medic uman. În teritoriu, la ADS Dolj, funcţia de şef fiind deţinută de un inginer IT, Lucian Mirescu. Şi unul şi altul rostogoliţi în funcţie pe aliniament politic. Sigur, până la urmă nenorocirea fără margini este vânzarea terenurilor agricole, unica bogăţie a ţării care rămăsese neînstrăinată, şi nicidecum competenţa sau incompetenţa celor care vor atesta investitorilor calificarea în domeniu. Atleţii imobiliari sunt la încălzire. Vânzările vor fi haotice, aiurea şi ne vor costa scump. Securitatea alimentară? O glumă. Interesul marelui capital va fi comasarea terenurilor, exploatarea „eficientă” şi încasarea subvenţiilor la hectar. Cum ADS Bucureşti dispune numai de „oameni calificaţi”, pe sufletul clarvăzătorului ministru Daniel Constantin, neîndoielnic că lucrurile se vor derula ca unse. Adică fără idioate sincope, fiindcă ne conformăm angajamentelor luate faţă de UE în momentul aderării.

1 COMENTARIU

Comments are closed.