Primarul din Cârna, din nou, la un pas de eliberare

0
337

Judecătoria Segarcea a decis, din nou, revocarea arestării preventive a primarului comunei Cârna, Cornel Andrei, la termenul de joi al procesului în care acesta este judecat pentru pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Ieri, procurorii au formulat recurs, astfel că primarul rămâne după gratii cel puţin până la soluţionarea acestuia, săptămâna viitoare, la Tribunalul Dolj.

Este a treia oară când Judecătoria Segarcea dispune eliberarea primarului de la Cârna, Cornel Andrei, care este judecat, în stare de arest preventiv, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Pe 29 septembrie a.c. şi joi, 17 noiembrie a.c., judecătorii de la Segarcea au dispus revocarea arestării preventive a lui Cornel Andrei, o altă încercare de a-l scăpa pe acesta de cătuşe fiind făcută pe 13 octombrie a.c., când s-a decis eliberarea provizorie a acestuia. Până acum, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, care au atacat toate aceste decizii ale instanţei, au avut câştig de cauză. De altfel, potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, Mihaela Vieru, ieri s-a formulat recurs împotriva deciziei de joi a instanţei de revocare a arestării preventive a primarului, recurs ce se va judeca luni, la Tribunalul Dolj.

Cornel Andrei, de 47 de ani, încarcerat, în acest moment în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, în luna iunie a.c. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, care au instrumentat dosarul, în sarcina lui Cornel Andrei s-a reţinut că, în calitate de primar al comunei Cârna şi ordonator principal de credite, a încheiat  contracte de executare a unor lucrări publice cu nerespectarea procedurii legale privind achiziţiile publice şi organizarea de licitaţii. Contractele au vizat reparaţii de drumuri comunale, întreţinerea unor drumuri comunale, reabilitare-construcţie garaj, reabilitare magazie lemne, demolare şcoală generală, colectarea deşeurilor de pe raza comunei Cârna, achiziţionarea de ornamente electrice pentru sărbătorile de iarnă, bază sportivă, alimentare cu apă în sistem centralizat. Potrivit anchetatorilor, în scopul eludării prevederilor legale privind organizarea de licitaţii, primarul a dispus scindarea forţată a unei lucrări de pietruire a drumurilor în două lucrări distincte pentru a le putea încredinţa direct unei anumite firme, determinându-l prin presiuni psihice pe consilierul principal din cadrul Compartimentului Achiziţii Publice, Toma Atanasie, să întocmească în fals documentaţia necesară încheierii contractelor. În plus, primarul a determinat-o şi pe secretară, Aurelia Petrescu, să falsifice registrul de corespondenţă al Primăriei, dar şi pe membrii comisiilor de recepţie să semneze procesele verbale de recepţie, fără verificarea pe teren a lucrărilor. De asemenea, s-a reţinut că, inculpatul a dispus angajaţilor primăriei să modifice actele aferente consumului de carburant alocat utilizării autovehiculelor instituţiei, prejudiciul cauzat bugetului local ajungând la 367.000 lei.

Nu mai puţin de 26 de persoane au fost audiate în calitate de martori în acest proces, majoritatea fiind angajaţi ai Primăriei Cârna, dar şi experţi contabili şi ingineri, iar în cazul în care va fi pus în libertate, Cornel Andrei nu are voie să ia legătura cu nici unul dintre ei. În plus, acesta ar trebui să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. În plus, acesta nu poate nici să-şi exercite profesia şi să îşi desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Procurorii speră, însă, că vor avea câştig de cauză la Tribunal, iar următorul termen pe fond al procesului a fost stabilit pentru 8 decembrie a.c.