Expoziția „Reprezentări ale Sfântului Dimitrie în Muntele Athos”

0
402

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în parteneriat cu Muzeul Olteniei Craiova și „Mount Athos Center”, Salonic, Grecia, organizează duminică, 23 octombrie 2022, ora 13.00, la Casa Băniei, vernisajul expoziției „Reprezentări ale Sfântului Dimitrie în Muntele Athos”.

Expoziția, constând în icoane, opere de artă și documente inedite, este cea de-a doua expoziție organizată în colaborare cu „Mount Athos Center”, instituție ce reunește reprezentanți ai Sfântului Munte Athos și ai Primăriei orașului Salonic.

La vernisarea expoziției vor participa invitații:

– Anastasios Duros, director Mount Athos Center

– Apostolos Patelakis, Institutul pentru Studii Balcanice Salonic

– Arhimandrit Vladimir Dărângă- Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”

– Florin Ridiche, manager Muzeul Olteniei Craiova

Evenimentul va fi moderat de Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene  Alexandru și Aristia Aman”