Dietoterapia medicinei isihaste III

0
509

           La Editura Platytera, în colecţia Colecţia Medicina isihastă, a apărut cartea Dietoterapia medicinei isihaste III, care în opinia autorului, Ieromonah Ghelasie Gheorghe nu este naturism şi vegetarianism, ci Medicină a “Memoriilor arhetipale”, începând de la Chipul Divinului din lume până la fizico-chimicul material.

Terapia medicinii isihaste este astfel “re-memorarea” acestora, în care este Izvorul şi Sănătatea Vieţii”. Despre conţinutul prezentului volum, care este al treilea într-o colecţie, poetul şi eseistul braşovean Florin Caragiu, spune că „Părintele Ghelasie Gheorghe prezintă dietoterapia medicinii isihaste, în cadrul unei medicini de orientare creştină, privită ca triplă terapeutică: vindecarea prin relaţia cu Dumnezeu, şi împărtăşirea cu el (Sacroterapia), refacerea capacităţilor sufletului (Psihoterapia), precum şi moduri de însănătoşire prin corp (Mobiloterapia şi Dietoterapia).

Boala exprimă pe diverse planuri contrarietatea faţă de chipul firesc al sănătăţii, ce este părtăşia sufletului cu taina vieţii lui Dumnezeu şi a corpului cu plinătatea vieţii sufleteşti. Dietoterapia medicinii isihaste prezintă un model de alimentaţie structurat iconic, având în centru chipul pâinii (emblematic pentru condiţia euharistică a vieţii create) şi taina vieţii, cu accent pe comunicabilitate şi împărtăşire reciprocă”.

Cartea conţine “reţete” pentru sufletul şi corpul fiecărui om, în funcţie de nivelul său de înţelegere şi de apropiere de Dumnezeu. Între capitolele volumului trei spicuim titluri precum: Bucătăria, Dospirea, autobucătarul alimentelor, Cum să mâncăm, fiert, semifiert sau nefiert, Dulciurile, Proteinele, Verdeţurile, Meniuri selective, Lactatele şi Brânzeturile, Legume şi fructe, Seminţele uleioase şi folosirea lor, Foamea nervoasă şi multe alte informaţii utile  despre mâncarea-ca medicament.