De miercuri, masca – OBLIGATORIE în Craiova! Școlile și grădinițele intră în scenariul roșu!

4
3082

Şcolile şi grădiniţele din Craiova și Cârcea – unde incidența cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile a depășit 3‰ – se închid miercuri, 21 octombrie și vor rămâne așa până pe 3 noiembrie. Decizia aparține Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Dolj și a fost adoptată în ședința de astăzi. Învățământul intră în scenariul roșu.

Hotărârea luată azi prevede că „se instituie obligația de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în toate spațiile publice deschise; este interzisă organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte; este interzisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale; este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor; activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare se poate desfășura doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități; este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc; restricția nu se aplică în cazul agențiilor Companiei Naționale “Loteria Română” S.A. și a agențiilor de pariuri sportive”.

Măsurile intră în vigoare pe 20.10.2020, ora 00.00 și se vor aplica până la data de 02.11.2020, ora 24.00, urmând a fi reevaluate.

Și în alte patru localități – Celaru, Dobrești, Teasc și Vârvoru de Jos – unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este cuprinsă între 1,5‰ și 3‰, se instituie o serie de măsuri: “organizarea și desfășurarea activității instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului; este interzisă organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale; activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se poate desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00; activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare se poate desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00; activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00; restricția nu se aplică în cazul agențiilor Companiei Naționale “Loteria Română” S.A. și a agențiilor de pariuri sportive”. Măsurile vor intra în vigoare pe 20.10.2020, ora 00.00 și se vor aplica până la data de 02.11.2020, ora 24.00, urmând a fi reevaluate.

4 COMENTARII

  1. Păi scrie că masca e obligatorie din 20.10.2020, adică marți. De miercuri se închid școlile. Cam greu cu matematica și zilele săptămânii!

  2. Cititi cu ceva mai multa atentie, stimate domn! Marti, 20.10.2020. ora 00.00. Cum copiii nu invata noaptea, se presupune, deci, ca scolile vor fi inchise miercuri. Iar matematica si zilele saptamanii nu au legatura cu subiectul. Logica, insa, da.

Comments are closed.