Bergodi: “Nu e ruşine să câştigi din penalty, echipele bune fac şi asta”

0
487

După victoria cu Dinamo, 1-0, pe Arena Naţională, antrenorul Universităţii Craiova, Cristiano Bergodi, a declarat: „Se poate spune că a fost o victorie italienească, dar vreau să felicit băieții. Au făcut un meci bun, au avut o organizare bună. A fost o victorie muncită, când nu se joacă un fotbal extraordinar, dar toți jucătorii aleargă și se luptă pentru minge. Ca să devenim o echipă solidă, trebuie să trecem și prin astfel de meciuri. Am avut probleme înaintea meciului cu Vlădoiu, care este jucător U21, după aceea a venit accidentarea lui Marius Constantin, care s-a rupt probabil. Acolo s-a văzut caracterul echipei! Cred că și dacă erau Elvir Kolijc și Mihăilă, nu era un meci ușor. Nu e rușine să câștigi un meci din penalty, echipele bune trebuie să facă și asta. Dinamo e o echipă bună, este în căutarea omogenității, are jucători buni, tehnici, probabil când vor suda mai bine relațiile de joc vor arăta mai bine. Nu mă așteptam să începem cu șapte victorii consecutive, mai ales că veneam după meciul pierdut cu CFR. Poate era prea devreme anul trecut să luăm titlul, acum poate suntem mai pregătiți. Sunt echipe bune, FCSB, CFR, nu e ușor“.

Alex Cicâldău a avut următorul discurs la final: ”Ne-am urmărit scopul, de a lua trei puncte. Am deschis scorul, după care ne-am apărat. Mă bucur că a intrat mingea în poartă la penalty, am bătut prost, am avut și noroc. Mihăilă și Koljic erau doi jucători importanți, ne lipsesc. Dar reușim lucruri bune împreună, în echipă. Sperăm să nu se oprească această serie. Sezonul trecut ne-a ambiționat foarte mult. E devreme să vorbim de titlu. Luăm meci cu meci. E un campionat mult mai puternic decât anul trecut. Dinamo? Se vede că au jucători de calitate, dar nu vreau să vorbesc prea mult despre echipa adversă. Am o mică problemă, am avut o vacanță foarte scurtă. E al doilea an în care se întâmplă asta”.

Debutant la Universitatea, Mihai Căpăţână a spus după meci: „Mă bucur că am reuşit să câştigăm. A fost un derbi şi un debut fericit pentru mine, că am luat cele trei puncte. A fost o victorie italienească, am câştigat cu 1-0, dar important e că am câştigat. O să fie tot mai greu, pentru că toate echipele îşi dor lua măsuri în plus. Nu a fost foarte greu pentru că de când am debutat în Liga 1 am vrut să joc pentru Universitatea Craiova, echipa mea de suflet, şi a fost uşor. Nu ştiu dacă a contat că este Cristiano Bergodi aici, dar m-a ajutat să mă acomodez mai repede şi oricum aş fi acceptat să vin aici chiar dacă era alt antrenor. Chiar dacă am jucat în zona centrală, pot să mă adaptez şi pe alte poziţii. O să îmi fac treaba indiferent unde sunt băgat. Este o atmosferă plăcută, un grup prietenos, băieţii sunt ok. Toată lumea este cu Craiova şi ne dorim să câştigăm titlul“.