250.000 de euro, alocaţi pentru inaugurarea stadionului

0
421

Consilierii locali au aprobat 250.000 de euro pentru inaugurarea stadionului, inaugurare care se va face însă la o dată ce nu este, deocamdată, cunoscută. Nici în cuprinsul proiectului de hotărâre nu se face vreo referire în acest sens şi nici autorităţile nu au avansat vreun termen. De cealaltă parte, consilierii locali au pus în discuţie doar problema bugetului alocat, considerându-l o risipă de bani.

Aleşii locali ai municipiului Craiova au votat, ieri, într-o şedinţă de îndată, costurile evenimentului de organizare a spectacolului inaugural pentru noua arenă din Bănie. Este vorba de 1.106.118 lei, fără TVA, sumă care urmează să se aloce de la bugetul local în acest scop. Înainte de vot, aleşii locali ai PNL au criticat proiectul de hotărâre şi au votat ”împotrivă”, considerând că este vorba despre o risipă de bani publici. ”Nu avem bani pentru foarte multe alte lucruri, dar vrem să alocăm 250.000 de euro din banii craiovenilor pentru aplauze. Mai aveam puţin şi dădeam mici şi bere. De acord să existe o ceremonie, ne bucurăm cu toţii pentru această realizare pozitivă pentru oraşul nostru, este o investiţie de bun augur, dar noi suntem împotriva dezmăţului pe banii publici sau manifestărilor cu caracter semi-electoral. Nu avem alegeri în curând, dar noi asta vrem să facem, să ne aplaudăm pe stadioane, cum se făcea odinioară. Eu speram că am depăşit această eră, această epocă, se pare însă că ne găsim cam în aceeaşi situaţie. Considerăm că sunt alte proiecte mai importante decât artificii de 250.000 de euro, într-o singură seară”, a declarat consilierul liberal Flavius Sirop, care a propus ca inaugurarea aceasta trebuia făcută în cadrul următorului meci programat acolo.

Suma, prinsă deja în bugetul pe anul acesta

Primarul Craiovei, Mihail Genoiu, a declarat că suma alocată pentru acest eveniment a fost aprobată încă de la începutul anului, atunci când a fost aprobat şi proiectul de buget pe anul 2017. ”Bugetul alocat departamentului Imagine şi inaugurării stadionului a fost votat odată cu întreg proiectul bugetului, la începutul anului 2017. Ceea ce facem acum reprezintă doar o informare şi am considerat că este absolut normal să informăm Consiliul Local de începerea procedurilor de inaugurare a stadionului. Dacă dumneavoastră consideraţi că o investiţie, care e cea mai mare din 1990 şi până azi, este un lucru ce trebuie să treacă neobservat, în condiţiile în care suntem sunaţi zilnic de sute de oameni din toate colţurile ţării pentru acest eveniment, trebuia să hotărâm acest lucru atunci când am votat bugetul, la începutul anului. La această oră, este momentul în care stabilim că începem procedurile de achiziţie a evenimentului de inaugurare”, le-a răspuns consilierilor primarul Mihail Genoiu.

Data inaugurării nu a fost precizată

Potrivit acestuia, recepţia stadionului a început de ieri. În schimb, nici în proiectul de hotărâre şi nici autorităţile locale nu au făcut vreo referire la data când va avea loc această inaugurare grandioasă, pentru care s-au alocat aceşti bani. ”Procedura de recepţie a stadionului a început, constructorul (n.r. – SC CON-A SRL Cluj, ca lider de asociaţie) a solicitat demararea acesteia şi va începe probabil chiar în cursul zilei de astăzi. Din acest motiv am considerat că şi noi trebuie să începem această procedură. Va lua un timp, aşa că şi noi trebuie să fim gata atunci când stadionul va fi gata de inaugurare”, a conchis Mihail Genoiu. În ultima vreme, s-a vehiculat data de 29 octombrie pentru inaugurarea stadionului, cu meciul CSU Craiova – FCSB. Contractul de execuţie pentru noul complex sportiv a fost semnat în mai 2015, iar în septembrie 2015 au început lucrările propriu-zise. Valoarea totală a contractului este de 239.979.000 lei cu TVA, adică 52,65 milioane de euro. Noul Complex Sportiv ”Ion Oblemenco” din Craiova a fost conceput pentru a putea găzdui meciuri din cadrul UEFA Euro 2020 Tournament, FIFA WORLD CUP, UEFA Champions League, UEFA Europa League, FRF – Liga I.

Un eveniment spectaculos

La evenimentul inaugural, ar urma să participe artişti autohtoni, dar şi gloriile Universităţii Craiova, care vor primi trofee, precum şi zeci de artişti figuranţi, care vor desena un spectacol din propriile trupuri, într-un concept legat de momentele importante ale istoriei clubului, stadionului, echipei şi municipiului Craiova. ”Diversitatea şi unicitatea evenimentului vor aduce un număr foarte mare de participanţi şi o vizibilitate crescută a activităţii Instituţiei Primarului Municipiului Craiova şi a Consiliului Local Municipal. Show-ul este conceput drept unul spectaculos de proiecţii video şi videomapping, atât pe exteriorul, cât şi în interiorul stadionului, spectacol de lumini şi lasere, pe o tematică bine stabilită, unitară ca imagine, cu un conţinut grafic special creionat pentru acest eveniment şi cu toate serviciile aferente incluse”, se arată în raportul care însoţeşte proiectul de hotărâre.