Pericolele din mediul virtual prezentate tinerilor în cadul Lunii CyberSecurity

0
406

politiaPoliţiştii doljeni au demarat o serie de activităţi informativ-preventive în cadrul unei campanii având drept scop protecţia minorilor în domeniul criminalităţii informatice. Astfel, în luna CyberSecurity, oamenii legii se întâlnesc cu elevi de la unităţi de învăţământ din Craiova şi judeţ, le explică pericolele care îi pândesc în mediul virtual, dar şi cum să se ferească de ele.

În această perioadă poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj împreună cu ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice desfăşoară activităţi în cadrul evenimentului „Luna CyberSecurity”.

Campania, care se desfăşoară pe tot parcursul lunii octombrie, constă în activităţi informativ-preventive destinate protecţiei minorilor în domeniul criminalităţii informatice. Activităţile sunt corelate cu demersurile europene în acest domeniu, având în vedere că, în luna octombrie, la nivelul statelor Uniunii Europene se desfăşoară o campanie destinată securităţii cibernetice, iniţiată de European Agency for Network and Information Security.

Până în prezent, sesiunile de informare pe această temă s-au adresat elevilor de gimnaziu şi liceu de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” Craiova, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Craiova, Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu” Craiova, iar activităţile continuă în alte unităţi de învăţământ din Craiova şi judeţul Dolj până la finele lunii octombrie. Între recomandările pe care le fac oamenii legii sunt evitarea furnizării persoanelor cunoscute pe Internet de informaţii personale despre familie, numărul de telefon, fotografii personale, adresa, şcoala, iar dacă anumite persoane insistă să afle aceste detalii, trebuie anunţaţi imediat părinţi, căci este foarte posibil să aibă intenţii necurate. În plus, trebuie evitate întâlnirile cu persoane cunoscute pe Internet, întrucât nu se ştie cine poate fi cu adevărat în spatele imaginii virtuale.politia 1