Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: „Cerul Unic European este întârziat de lipsa angajamentului politic al anumitor state”

0
629
Marian-Jean Marinescu

Reorganizarea şi administrarea spaţiului aerian european au fost subiectul unei dezbateri găzduite în această săptămână, la Bruxelles, de eurodeputatul PDL Marian-Jean Marinescu, vicepreşedinte al Grupului PPE şi raportor al Parlamentului European pentru noul pachet legislativ privind Cerul Unic European, pachet cunoscut ca SES 2+. La masa rotundă au participat reprezentanţi ai Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA), membri ai Parlamentului European, ai Comitetului Economic şi Social European şi ai EUROCONTROL. Punctul de pornire al discuţiei l-au constituit obstacolele în calea implementării Cerului Unic European. „Cerul Unic European, acest «Schengen aerian», este frânat de obstacole politice care nu se justifică din punct de vedere tehnic şi economic. Există încă state care întârzie implementarea lui prin refuzul de a schimba un mod de organizare depăşit şi ineficient. Aceste state fac ca libera circulaţie a persoanelor şi bunurilor, care este una dintre cele mai importante realizări ale UE, să fie posibilă doar parţial pe cer”, a spus Marian-Jean Marinescu.

Nivel mai scăzut al emisiilor poluante

Raportorul Marinescu a accentuat faptul că adoptarea SES 2+ este atât în interesul cetăţenilor, cât şi al industriei dar că este nevoie de un angajament politic al tuturor celor 28 de state membre pentru ca aceste beneficii să devină realitate. „Cerul Unic European ar asigura zboruri pe rute mai scurte, la costuri mai mici, un nivel mai scăzut al emisiilor poluante, o decongestionare a aeroporturilor europene, economii pentru Uniune. Sper ca aceste beneficii să aibă câştig de cauză asupra acestor ambiţii politice care fac ca proiectul să stagneze. Ca raportor, voi face tot posibilul ca noul regulament să fie adoptat într-o formă care să asigure finalizarea Cerului Unic European”, a transmis Marinescu.

Zilnic, 27.000 de zboruri comerciale

 Sistemul european de management al traficului aerian gestionează zilnic circa 27.000 de zboruri comerciale, pe lângă numeroase alte zboruri. Sistemul actual a rămas însă cu mult în urma unor sisteme similare din alte zone ale lumii. În SUA, spre exemplu, sistemul de gestionare a traficului aerian este de două ori mai eficient decât cel din UE: gestionează un număr dublu de zboruri la un cost similar, folosind de trei ori mai puţine centre de control. Spaţiul aerian al UE este organizat pe criteriul graniţelor naţionale, fiind divizat în 28 de sisteme naţionale de control al traficului. Lipsa de eficacitate cauzată de fragmentarea spaţiului aerian face ca un zbor cu avionul să nu poată fi efectuat, de cele mai multe ori, pe ruta directă. Din această cauză, un avion zboară, în medie, cu circa 42 de km mai mult decât este necesar. Situaţia generează costuri suplimentare de aproape 5 miliarde de euro pe an, precum şi un nivel ridicat al emisiilor poluante.

Prin iniţiativele „Cerul Unic European” (Single European Sky – SES, 2004) şi „Cerul European II” (2008) se urmăreşte ameliorarea acestui mod de organizare a gestionării traficului aerian care nu a cunoscut evoluţii din anii 1960 şi care este, în mare parte, responsabil pentru congestionarea actuală a traficului aerian.