Concert de Mozart, în interpretarea pianistului Răzvan Dragnea

0
436

Concertul simfonic din această seară al Filarmonicii „Oltenia” îi readuce în faţa publicului craiovean pe dirijorul Radu Popa, la pupitrul Orchestrei Simfonice a instituţiei, şi pe solistul pianist Răzvan Dragnea. Vor fi interpretate Uvertura „Harpa fermecată”, de Franz Schubert, Concertul nr. 21 în Do major pentru pian, K. 467, de Wolfgang Amadeus Mozart (coloana sonoră a filmului „Elvira Madigan”), şi Simfonia a III-a în Re major, D. 200, de Franz Schubert. Concertul începe la ora 19.00, iar un bilet costă 15 lei, cu reducere la 8 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Dirijor permanent al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, Radu Popa s-a născut la Bucureşti în anul 1969. A urmat cursurile Universităţii Naţionale de Muzică din capitală, absolvind în 1994 secţia compoziţie (clasa prof. univ. dr. Adrian Iorgulescu), iar în anul 1996 – secţia de dirijat-orchestră (clasa prof. univ. Ludovic Bács), continuându-şi apoi formarea muzicală cu studii de masterat. O contribuţie esenţială în formarea sa ca dirijor au avut-o Ludovic Bács şi Erich Bergel. A întreprins turnee de concerte în Coreea de Sud, alături de orchestra Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca (2001), orchestra Filarmonicii Giurgiu (2002), precum şi cu orchestra Filarmonicii „Janacek” din Cehia (2003). Ca dirijor al Orchestrei de cameră „Camerata Janacek”, Radu Popa a coordonat producţia „Flautul fermecat” la Sumperk în Cehia (2002). În 2002 şi 2003 a fost asistent al cursurilor de dirijat orchestră susţinute de Otakar Thrlik la Opava, în Cehia, iar în anul 2004 a fost invitat să dirijeze numeroase concerte ale orchestrei Filarmonicii „Janacek” din Ostrava (Cehia).

Răzvan Victor Dragnea este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti – Facultatea de Interpretare Muzicală (promoţia 2003, clasa de pian a conf. dr. Veronica Gaşpar). În cadrul aceleiaşi prestigioase instituţii de învăţământ muzical superior, a absolvit cursurile de master (2004), în 2012 obţinând şi titlul de Doctor. Din anul 1991, când a debutat în compania Orchestrei Naţionale Radio Bucureşti, sub bagheta regretatului maestru Iosif Conta, interpretând Concertul în Do major, KV 467 de W. A. Mozart, Răzvan Victor Dragnea a concertat alături de prestigioase orchestre simfonice din ţară şi a colaborat cu dirijori renumiţi. Printre partenerii săi de scenă îi amintim pe celebra soprană Mariana Nicolesco, alături de care a participat la mai multe manifestări artistice (memorabil rămâne concertul de inaugurare a Marelui Pian de Concert „Steinway”, donat de Mariana Nicolescu Ateneului Român), şi pe violonistul George-Cosmin Bănică, alături de care a susţinut numeroase recitaluri, ulterior realizând un CD la Festivalul Internaţional de Tineret de la Kyoto (Japonia), în 2000.

 

Copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani sunt aşteptaţi mâine, 20 octombrie, începând cu ora 10.30, la Filarmonica „Oltenia”, pentru a participa la atelierele de creaţie cu instrumente muzicale neconvenţionale, organizate în cadrul proiectului „Filarmonica pentru copii”. „Dorim să promovăm arta şi muzica într-un mod inedit şi interactiv. Astfel, la aceste ateliere, cei mici vor avea ocazia să lucreze cu artişti instrumentişti ai instituţiei noastre şi să descopere împreună cu aceştia instrumente muzicale neconvenţionale”, a precizat Vlad Drăgulescu, managerul instituţiei. Pentru înscrieri şi informaţii suplimentare cei interesaţi pot apela numărul 0351.41.81.12.