Franţa şi-a rechemat vineri 17 septembrie ambasadorii din SUA şi Australia, o decizie fără precedent vis-a-vis de doi aliaţi istorici, după torpilarea megacontractului privind livrarea a 12 submarine către Canberra. „La cererea preşedintelui Republicii, eu am decis rechemarea imediată la Paris pentru consultări a celor doi ambasadori în SUA şi Australia” (Philippe Etienne respectiv Jean Pierre Thebault) a anunţat şeful diplomaţiei franceze Jean Yves Le Drian, printr-un comunicat. Decizia excepţională este justificată prin gravitatea anunţurilor făcute la 15 septembrie a.c. de Australia şi SUA. La rândul său purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, a menţionat că discuţiile pe acest subiect delicat vor continua în zilele următoare la New York cu ocazia Adunării Generale a ONU. Unde vor fi prezenţi secretarul american de stat Anthony Blinken şi Jean Yves Le Drian. După cum se ştie SUA, Australia şi Regatul Unit au anunţat miercuri un marteneriat strategic –AUKUS- pentru a contra China, incluzând furnizarea de submarine americane cu propulsie nucleară către Canberra, ceea ce face scoaterea din joc a Franţei. Abandonarea contractului cu Franţa şi anunţarea unui nou parteneriat constituie „comportamente inacceptabile între aliaţi şi parteneri cu consecinţe ce ating parteneriatul indo-pacific”. Franţa semnase în 2016 un contract de 56 miliarde euro pentru livrarea a 12 submarine cu propulsie diesel în Australia. Contractul fusese numit unul al secolului. Şeful diplomaţiei australiene Marise Payne a declarat că înţelege decepţia franceză şi doreşte să continue colaborarea cu Parisul. Dar sunt chestiuni dificil de gestionat. Tensiunile între Beijing şi Camberra s-au accentuat după 2018. În ultimele luni China a impus sancţiuni economice la numeroase produse australiene. Situaţia este delicată din cale afară. Şeful diplomaţiei franceze a denunţat joi „lovitura în spate” din partea Australiei, dar şi decizia brutală a preşedintelui Joe Biden, comparată cu metodele predecesorului său Donald Trump. Franţa a anulat gala de vineri seara pentru comemorarea aniversării bătăliei de la Chesapeake Bay, decisivă în războiul de independenţă al SUA, memorabilă rămânând victoria flotilei franceze asupra celei britanice la 5 septembrie 1781. Pentru a doua oară deja, Emmanuel Macron a rechemat un ambasador francez pentru consultări: în februarie 2019, criza diplimatică a lovit Italia, Parisul denunţând „provocarea inacceptabilă” prin întâlnirea de la Montargis a reprezentantului „vestelor galbene”, cu lideurl Mişcării 5 Stele, vicepremier în acel moment. În fine, noul ministru de Externe britanic, Liz Truss, marea câştigătoare a recentei remaniei de guvern de la Londra, a pledat în favoarea controversatului pact de securitate încheiat de Marea Britanie cu SUA şi Australia, într-un articol publicat în The Sunday Telegraph. Prin această alianţă Franţa pierde un contract de 56 miliarde euro, dar în egală măsură se vede marginalizată în spaţiul indo-pacific, regiune cheie în secolul XXI. Când lumea se întoarce la cursa înarmărilor şi la rivalităţi care păreau atenuate pe un fond de pace şi globalizarea tehnologică şi comercială.