Craiova se distingea, până nu demult, și prin jocul de ape și lumini al fântânilor arteziene care răcoreau centrul orașului, în zilele lungi de vară. Timpul a început să-și pună amprenta și pe aceste fântâni cântătoare, investiția lor dovedindu-se acum o frumusețe vetustă, care, pe deasupra, mai este și una destul de greu de întreținut.
Fântânile arteziene ale Craiovei răsăreau în centrul orașului în primvara lui 2007, după mai bine de un an de șantier. Se lucrase continuu, cu primarul Antonie Solomon în calitate de inițiator. Când proiectul a fost prezentat în consiliu, propunerea a părut extravagantă și respinsă de o parte dintre aleșii locali. Totuși lucrările au fost începute, având la bază un buget colosal pentru acea dată, 300 miliarde de lei vechi. Statuia domnitorului Mihai Viteazul a fost desprinsă din mijlocul pieței, acolo unde petrecuse mulți ani, și mutată pe locul pe care se află acum, în apropierea bisericii învecinate. Zona a fost împrejmuită cu pânze de protecție, care nu a împiedicat însă ca tonele de praf să se ridice în aer.
Un șantier asurzitor
Locatarii din zona centrală au suportat cu stoicism această lucrare. Zgomotul era unul infernal, s-au degajat cantități uriașe de beton spart și pământ, care au fost tocate cu picamerele și transportate cu mașinile. Când lucrările păreau că avansează, subteranul crea probleme. În adâncul pământului, de sub piața publică, a fost dezvelită o rețea de conducte vechi, refăcute apoi toate. Anunțată pentru toamna lui 2006, finalizarea proiectului a fost devansată pentru primăvara următoare. Arhitecții stârneau și ei imaginația craiovenilor, anunțând că vor vedea în piață stâlpi de electricitate luminoși, o salbă de fântâni arteziene, printre care și o frumoasă fântână muzicală, unicat în România.
Fântâna muzicală, un proiect de 800.000 de euro
Fântâna muzicală a costat 800.000 de euro și a fost inaugurată pe 3 iunie 2007. Autoritățile își doriseră ca aceasta să fie lansată pe melodia „M-a făcut mama oltean”, dar s-a dovedit că softul respectiv nu a putut să reproducă modulațiile acestei piese populare și a fost ales atunci un program de 10 melodii din repertoriul clasic. Spectacolul era completat seara de culorile care luminau apa prin cele 361 de proiectoare subacvatice. Fântâna muzicală, inspirată de la Praga, era prezentată și ca o mică uzină, care funcționa cu ajutorul celor 150 de pompe submersibile și 660 de duze, dotate și acestea cu filtre performante care reducea riscul blocării lor.
Bună de casat
Craiovenii au admirat mult timp acordurile și jocurile de ape care țâșneau, conform specialiștilor, la peste 20 de metri înălțime. Dar în 2014, deja fântâna muzicală nu mai strângea admiratorii pentru a privi fascinați, minute în șir, spectacolul său. Funcționa din ce în ce mai prost, ba începuse să se strice și destul de des. Controlat din camera automatizată, softul performant reușea să mai reproducă doar o singură melodie. Pentru că piesele de schimb se găseau greu, autoritățile s-au gândit chiar să renunțe cu totul la acest obiect de arhitectură urbană, să îl caseze și să construiască altul. S-a avansat ideea organizării unui concurs de idei în această privință, dar nici acesta nu s-a mai realizat. Ca și celelalte arteziene mici, fântâna muzicală a fost lăsată în viață, pentru a funcționa așa cum se poate.
Investiții și în fântânile de pe Calea Unirii
Fântâna muzicală, cu al său spectacol de ape și lumini, are acum, ca orice investiție veche, un farmec prăfuit. Nu mai funcționează la capacitatea la care a fost construită, dar autoritățile tot se mai străduiesc să o păstreze funcțională. Are bazinul curat și întreținut, iar în zilele toride de vară explozia proiecțiilor de apă s-a dovedit a fi o adevărată binecuvântare pentru trecătorii care o căutau pentru vaporii de apă pe care îi degaja. Și acum, când căldura s-a mai domolit, fântâna muzicală mai dă semne de viață, prin cele câteva pompe funcționale, fără a mai strânge însă oamenii pe băncuțele din jur, veniți acolo numai și numai pentru a-i privi spectacolul. La fel, au intrat în obișnuința craiovenilor și fântânile arteziene de pe strada „Unirii” care, deși funcționează, ar avea și ele nevoie de mici reparații.
Primăria Craiova cumpără 26 de pompe
Autoritățile investesc totuși în continuare în aceste fântâni arteziene, chiar dacă se dovedește că sunt niște lucrări costisitoare, greu de întreținut. Primăria Craiova achiziționează 26 de pompe submersibile pentru mai multe fântâni arteziene din oraș, printre care și fântâna muzicală. „Achiziția este necesară întrucât pompele de la fântânile arteziene de la Ciupercă, Prefectură, Filarmonică, F1, F2, F3, F4, Doljana, Mihai Viteazul și fântâna muzicală sunt uzate, având ca an de fabricație 2006-2007, iar repararea și menținerea lor în stare de funcționare generează costuri mari”, se precizează în anunțul de achiziție, postat pe SEAP. Cumpărarea acestor pompe este estimată la suma de 344.537 de lei, fiind o investiție menită să prelungească viața acestor arteziene care decorează Craiova.
ar merge astupate toate scurgerile, captusite cu otel inoxidabil si sa se faca ciorba-n ele, sa se-mparta moca la popor pe durata manifestarilor culturale ale decidentilor vremurilor …
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord
ar merge astupate toate scurgerile, captusite cu otel inoxidabil si sa se faca ciorba-n ele, sa se-mparta moca la popor pe durata manifestarilor culturale ale decidentilor vremurilor …
Comments are closed.