Echipa ISU Dolj, în prima jumătate a clasamentului mondial

0
571

La începutul lunii septembrie, o delegaţie a României , formată din două echipe de descarcerare şi trei echipe de prim – ajutor medical calificat (traumă) , a participat în localitatea La Rochelle (Franţa), la Campionatul Mondial de Salvare, competiţie aflată la cea de XX-a ediţie. Din partea României au partipat două echipe, ambele din Oltenia – una, pentru descarcerare, de la ISU Dolj, cealaltă (traumă), de la ISU Vâlcea. ISU Dolj s-a clasat, în urma susţinerii probelor, într-o poziţie bună, în clasamentul general, ţinând cont că au participat 35 de echipaje, provenind din 16 ţări.

La proba de descarcerare, unde a participat şi echipa din Dolj, participanţii au avut de pracurs câte trei scenarii, prin care s-au urmărit mai multe aspecte: modul în care se asigură comanda intervenţiei: aplicarea tehnicilor de descarcerare; acordarea primului ajutor medical, din partea paramedicilor. La „descarcerare” au fost trei scenarii, iar la „traumă” două.

„Nu am fost pe primele locuri, dar am dovedit că am avut o echipă competitivă. În clasamentul general, am obţinut locul 18 la scenariul standard, 20 la scenariul complex şi 17 la tehnici de descarcerare. La scenariul standard am ajuns pe locul 18, la activitatea paramedicală,  şi pe 10 la tehnici de descarcerare. În ceea ce priveşte scenariul complex, am fost pe 13 la tehnici de descarcerare şi pe 19 la activitatea paramedicală. Sunt succese care dovedesc buna pregătire a cadrelor de la ISU Dolj”, a precizat col. Florin Cocoşilă, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj.