Ministerul Culturii propune să mărească de patru ori bugetul Teatrului Naţional Bucureşti

0
399

Ministerul doreşte să crească bugetul TNB de la 1.779.000 de lei, la 7.116.000 pe an, iar propunerile sau observaţiile legate de Hotărârea propusă dezbaterii publice sunt aşteptate pe adresele Ministerului Culturii până la data 28 septembrie. Numărul insuficient de angajaţi în personal artistic şi, mai ales, tehnic de scenă îngreunează programarea zilnică a spectacolelor şi îndeplinirea atribuţiilor specifice TNB la standardele de calitate corespunzătoare, se arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre care prevede nevoia de a răspunde condiţiilor oferite de teatru după reabilitarea clădirii. Potrivit documentului publicat de Ministerul Culturii, ar fi nevoie de “cel puţin 120 de montatori decor, luminişti, sunetişti, operatori video, recuziteri, cabiniere, echipe de noapte pentru Sala Mare şi Sala Studio (940 locuri şi, respectiv, 590 locuri)”.

Proiectul de act normativ ar reglementa funcţionarea TNB cu un număr de 600 angajaţi, personal artistic, tehnic de scenă, de producţie şi administrativ, faţă de 480 de posturi existente în prezent, iar noua structura organizatorică şi noul Regulament de Organizare şi Funcţionare a Teatrului vor fi aprobate prin Ordin al ministrului culturii şi identităţii naţionale.