Poliţist doljean condamnat pentru trafic de influenţă

0
302

tribunalJudecătorii Tribunalului Dolj au finalizat procesul agentului Postului de Poliţie Pieleşti trimis în judecată, în noiembrie 2014, pentru luare de mită, fals şi abuz în serviciu. Judecătorii au schimbat încadrarea faptelor reţinute în sarcina sa, astfel că agentul Viorel Constantin a primit, vineri, 16 septembrie a.c., o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă, favorizarea infractorului şi luare de mită, iar complicele său – 1 an şi 4 luni închisoare, tot cu suspendare. Cei doi au fost acuzaţi că, în schimbul unor sume de bani, au „aranjat” dosarul unui bărbat cercetat pentru furt de combustibil, poliţistul învăţându-i ce să facă şi ataşând la dosar declaraţii şi acte false, în schimbul sumei de 600 de lei…

Reamintim că, pe 15 octombrie 2014, erau introduşi în arestul IPJ Dolj pentru 24 de ore agentul de poliţie Viorel Constantin, de 42 de ani, de la Postul de Poliţie Pieleşti, şi Vasile Cărămidă, de 41 de ani, persoană fără calitate specială, acuzaţi de luare de mită, complicitate la luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi mărturie mincinoasă. Anchetarea celor doi a fost demarată de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj şi procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Dolj, în urma denunţului unui bărbat (Tudor Dan Barbu) care beneficiase de ajutorul celor doi, dar care se săturase să i se tot ceară bani.

Potrivit rechizitoriului întocmit în cauză de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, Vasile Cărămidă, din Pleniţa, a intervenit pe lângă agentul de poliţie Viorel Constantin pentru ca acesta să-şi încalce obligaţiile de serviciu, în sensul de a nu angaja răspunderea penală a lui Tudor Dan Barbu, cercetat de agentul de poliţie pentru comiterea infracţiunii de furt de combustibil. Barbu sustrăsese motorină de la firma Mitliv, la care era angajat, Constantin Viorel, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Pieleşti, întocmise pe numele său dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt şi chiar înregistrase dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, dar când l-a abordat Cărămidă, care i-a spus că hoţul este dispus să plătească pentru a scăpa de dosar, n-a stat prea mult pe gânduri şi s-a apucat de „fabricat” probe.politist

I-a trimis pe Vasile Cărămidă şi pe Tudor Dan Barbu, împreună cu un martor, la staţia PECO Eurogenetic Balş, de unde au procurat un bon de motorină echivalent cantităţii sustrase de făptuitor pentru a fi depus la dosarul cauzei. Mai mult, l-a învăţat pe Cărămidă să declare în mod mincinos că făptuitorul a cumpărat motorina pentru el, primind şi suma de bani necesară. Pe baza acestor demersuri, prin referatul din 27.03.2013 agentul de poliţie Constantin Viorel a propus neînceperea urmăririi penale, soluţia fiind însuşită de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova care a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Barbu Tudor Dan prin rezoluţia nr. 13622/P/2012 din 07.05.2013. În noiembrie 2014 Vasile Cărămidă şi Viorel Constantin au fost trimişi în judecată, în stare de arest la domiciliu, iar pe 29 iunie 2015 au fost plasaţi sub control judiciar, măsură menţinută în continuare de instanţă.

După aproape doi an de judecată, vineri, 16 septembrie a.c., magistraţii Tribunalului Dolj au pronunţat sentinţa în acest dosar. Astfel, agentul Viorel Constantin a fost achitat de infracţiunea de abuz în serviciu, însă pentru favorizarea infractorului, trafic de influenţă şi luare de mită a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, iar Vasile Cărărmidă a primit 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 4 luni. Judecătorii craioveni au anulat actele false şi i-au obligat pe fiecare din cei doi inculpaţi la câte 2.700 lei cheltuieli judiciare către stat. Sentinţa Tribunalului Dolj nu este definitivă, astfel că poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova atât de inculpaţi cât şi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.