Ploi şi instabilitate atmosferică până marţi

0
264

informare_meteoAdministraţia Naţională de Meteorologie anunţă că, în intervalul 18 septembrie, ora 18:00, – 20 septembrie, ora 18:00, va fi instabilitate atmosferică, va ploua, iar vremea se va răci accentuat. Meteorologii spun că vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină.

Astfel de fenomene se vor semnala în seara zilei de duminică, 18 septembrie, şi pe parcursul nopţii de duminică spre luni (18/19 septembrie) în zonele montane şi local în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, apoi în cea mai mare parte a ţării.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp, cu precădere la deal şi la munte, precum şi în partea de est a teritoriului.

Temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile, astfel că, pe parcursul zilei de marţi, 20 septembrie, vremea va deveni rece pentru această dată în toată ţara.